Cotidianul Akşam a notat că Gheorghe Hagi încă nu a reuşit să aducă o contribuţie la Galatasaray şi practic a fost cel care a readus la viaţă formaţia Beşiktaş, în derbyul din week-end, scor 1-2.
"Contribuţia lui Hagi este zero!", a titrat Akşam.
"Hagi se numără printre cei care nu reuşesc să se adune şi să aducă o contribuţie la echipă. Până acum nu a putut să îşi pună amprenta deloc pe joc. Este de neînţeles cum un om ca Hagi, care cunoaşte atât de bine fotbalul, nu poate să îşi arate influenţa. Un antrenor nu poate să scoată un fotbalist de pe teren din cauza unei supărări de moment. Hagi nu arată că este un tehnician care să acţioneze pozitiv asupra jocului de pe bancă. Ieri, el practic a readus la viaţă echipa Beşiktaş", menţionează sursa citată, preluată de Mediafax.
"Balonul Hagi s-a spart" este titlul unui articol din cotidianul Vatan, care scrie că "Hagi nu a avut nici o acţiune cu efect pozitiv pe pe marginea terenului, de când şi-a început al doilea mandat. Nici o schimbare pe care a făcut-o nu a avut ca efect o întoarcere a scorului în favoarea echipei Galatasaray. (..) După cum netitularizarea lui Milan Baros a fost o greşeală mare, faptul că în repriza a doua l-a scos pe Servet şi i-a cerut lui Cana să joace ca stoper a fost o altă greşeală fatală", notează jurnalul turc.
Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a fost învinsă ieri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Beşiktaş, în derbiul etapei a XIV-a a campionatului Turciei.
Acesta a fost pentru Hagi al optulea derbi ca tehnician al echipei Galatasaray, pe parcursul celor două mandate (patru meciuri cu Fenerbahce şi patru cu Beşiktaş).
Antrenorul român a înregistrat în derbiurile din Turcia trei victorii, două remize şi trei înfrângeri.