De 13 ani pe scenă, actorul Teatrului Naţional din Cluj spune că de fiecare dată când face un rol este „ca nou“. Aproape săptămânal, Emanuel Petran revine acasă la Surduc, locul unde a copilărit şi a visat să devină actor.
O copilărie fericită, amintiri frumoase şi o familie deosebită îl leagă pe actorul Emanuel Petran de Surducul natal. „M-am făcut actor pentru că fratele meu, mai mare cu opt ani, mă ducea cu el la cinema. În vremea aceea era cinematograf în Surduc şi rulau filme în fiecare zi. Vedeam câte un film şi de şase-opt ori“, îşi aminteşte el.
Cu toate că nu ştia citi, filmele fiindu-i „traduse“ de fratele său, Emanuel era fascinat de ceea ce se întâmpla pe ecran. Mai ales despre posibilitatea de a fi oricine: „Puteai fi şi indian piele-roşie, puteai fi cowboy, puteai fi bun sau rău, oricum“.
Atunci s-a hotărât să devină actor, dorinţă pe care n-a împărtăşit-o nimănui. „Colegii mei toţi doreau să se facă ba poliţist, ba şofer, aveam impresia că – dacă le-aş fi spus că vreau să mă fac actor – ar fi râs de mine“, explică Petran.
Teatrul, primul loc fără discuţie
Neavând curajul să le spună părinţilor, la 14 ani a dat admitere la Liceul de Informatică din Cluj. „Ştiam că trebuie să ajung la Cluj şi, cum eram bun la matematică, m-am dus la Liceul de informatică“, povesteşte actorul.
A urmat Şcoala Populară de Arte, fără ştirea părinţilor, iar la 18-19 ani i-a surprins spunându-le că va face teatru. „Nu dădusem semne până atunci, în afara serbărilor şi a spectacolului «Negru Vodă» cu care am luat şi premiu la Cântarea României, faza naţională. M-au sprijinit necondiţionat, deşi se vedea că mă consideră o cauză pierdută“, mărturiseşte Petran.
A jucat pe scenă, a jucat şi în filme, mai mult scurtmetraje, însă teatrul rămâne „pe primul loc, fără discuţie“. Munca, energia, sunt mai „faine“ în t
