În perioada în care o serie de ţări vest-europene au decis interzicerea purtării vălului islamic, din 2011, în Franţa, a apărut un artist necunoscut care pune văl peste toate reclamele care îi ies în cale şi luptă pentru drepturile minorităţilor.
Fie că în afişele stradale apar personaje feminine sau masculine, parizienii le găsesc în fiecare dimineaţă acoperite cu o burqa neagră mult mai scurtă decât este regulamentar, având în vedere faptul că grafferul le lasă descoperite de la piept în jos. Artistul necunoscut care lucrează la adăpostul întunericului îşi semnează operele cu numele de Prinţesa Hijab, hijabul fiind chiar vălul islamic interzis prin lege. Afişele sale favorite sunt cele în care apar femei şi bărbaţi pe jumătate goi, cum sunt reclamele la lenjerie, de pildă. Artistul le acoperă capul, lăsându-le în
rest goliciunea la vedere. Prinţesa Hijab a devenit deja celebră, ziare şi jurnale de ştiri din întreaga lume acordându-i spaţii ample. Operele sale de „guerilla nikab" au fost expuse de la New York la Viena şi au declanşat dezbateri asupra feminismului, a drepturilor omului şi a fundamentalismului. Iar faptul că identitatea sa este învăluită în mister a aprins şi mai mult imaginaţia presei. Cine este Prinţesa Hijab? E femeie sau bărbat? Este musulmană fundamentalistă sau doar o luptătoare pentru drepturile omului?
Prinţesa ar putea fi prinţ
Jurnaliştii de la „The Guardian" au tras lozul cel mare, Prinţesa Hijab fiind de acord să se întâlneacă cu ei într-o staţie de metrou din Paris, unul dintre locurile sale de „muncă" preferate. Numai că Prinţesa a venit la întâlnire deghizată, purtând o geacă cu glugă şi perucă neagră, lungă, ce-i acoperea complet faţa. Jurnaliştii britanici au suspectat-o pe Prinţesă ca fiind de fapt un Prinţ din pricina vocii joase cu care le-a vorbit şi a constituţiei atletice. Cert este că nu poartă hijabu