Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul de opinie Dezertarea bisturielor - În cinci ani nu vor mai exista chirurgi

Publicat in Ziua Constanta, luni 29 noiembrie 2010 ·

Peste jumătate din medicii rezidenţi constănţeni au luat calea străinătăţii. Nimic nu îi mai motivează pe aceştia să profeseze în ţară. Pe lângă lipsurile din spitale - medicamentele pe cale de dispariţie, materialele sanitare insuficiente etc. -, motivaţia financiară este cea mai frecventă cauză a plecării tinerilor medici. Nimeni nu îşi mai doreşte să înveţe şi să practice medicină pentru 750 de lei, salariul unui rezident. Migraţia medicilor nu este un subiect nou, dar mereu de actualitate, mai ales că, în ultimii doi ani, situaţia s-a agravat. „Anul trecut, Facultatea de Medicină a scos 87 de medici rezidenţi. 47 dintre ei sunt deja plecaţi, iar restul au actele depuse pentru a pleca în străinătate", a declarat medicul Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Potrivit acestuia, nu numai medicii tineri pleacă pe capete în străinătate, ci şi doctorii cu vechime din spital. „Am întâlnit medici la 50 de ani care vor să plece", a subliniat dr. Florian Stoian. Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Constanţa, medicii rezidenţi din România sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere teoretic şi practic, dar „în străinătate au un salariu de zece ori mai mare decât aici". De altfel, şi chirurgii din unitatea sanitară constănţeană au început să-şi facă probleme că nu or să mai aibă cu cine să opereze. „Două asistente de sală au demisionat şi au plecat la muncă în străinătate. Specializarea lor durează foarte mult timp şi niciun medic nu operează singur. Degeaba este extrem de bun profesionist dacă nu are şi o echipă în spate pe măsura sa", a declarat dr. Bogdan Davidescu, şeful Clinicii de Neurochirurgie. Ţinând cont de ritmul în care medicii migrează, există posibilitatea ca, în maximum cinci ani, la SCJU Constanţa să nu mai fie medici care să efectueze intervenţii chirurgicale. Potrivit estimărilor Minister

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 18 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 18 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 32 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°