Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Printre fantome, la Tâncăbeşti, pe ploaie măruntă

Publicat in Jurnalul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Pe 28 noiembrie s-au împlinit 72 de ani de când un rege-jucător, înconjurat de doamne care răspundeau la numele de Elena, a dat ordin să fie gâtuiţi la Tâncăbeşti, lângă Bucureşti, Corneliu Zelea-Codreanu şi camarazii săi care-l împuşcaseră pe premierul liberal Ion Gheorghe Duca şi, respectiv, îl tranşaseră cu toporişti pe fostul lor coleg de idei Mihail Stelescu. Regele Carol al II-lea s-a dove­dit la fel de sângeros ca şi adversarii de care voia să scape în scopul de a controla autoritar ţara şi le-a înscenat lui Corneliu Zelea Codreanu şi celorlalţi 13 legionari o aşa-zisă fugă de sub escortă. De fapt, o echipă de jandarmi i-a sugrumat cu laţuri.

La locul unde s-a petrecut incidentul, ieri, codreniştii strânşi în jurul nepotului fondatorului Mişcării Legionare, fostul şofer de salvare Nicador (botezat astfel în cinstea ucigaşilor lui Duca), au organizat un parastas. A lipsit tocmai ruda de sânge a căpitanului, care era gripată, aşa că ceremonialul a fost condus de un fel de "secretară cu organizatoricu’", foarte energică. Era vorba despre Nicoleta Codrin, redactori-ţa-şefă a unui ziar de nuanţă verde-neecologică. De altfel, culoarea de mai sus predomina în jurul troiţei amplasate la ieşirea din sat. Am văzut cămăşi verzi cu diagonală, pălării verzi, pungi verzi, steaguri verzi cu barele Gărzii de Fier, lumânări verzi. Când mi-a cerut ceva de aprins o "camaradă" care se ocupa de încălzit fasolea pentru pomană, mi-am dat seama că şi bricheta mea e tot verde. Singurul "om negru" care a trecut meteoric pe acolo a fost preşedintele Noii Drepte, Tudor Ionescu. Acesta nu a rămas la parastas probabil din pricina orientării sale simiste, neagreată de oamenii lui Nicador.

Începusem să îngheţ, preotul care trebuia să oficieze parastasul întârzia, când un cetăţean cu aer năuc (în aparenţă "fezandat" cu alcool) a pocnit cu maşina sa un SUV, chestie care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 39 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 39 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 54 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 48 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 21 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 24 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°