Una dintre primele trei bănci irlandeze, Bank of Ireland (BofI), a anunţat luni că va proceda la o majorare de capital în valoare de 2,2 miliarde de euro până în luna februarie 2010, ceea ce va conduce de facto la naţionalizarea sa, transmite AFP.
Anunţul vine la o zi după ce programul de ajutor financiar internaţional pentru Irlanda, în valoare de 85 miliarde de euro, dintre care 35 de miliarde de euro vor fi consacraţi pentru salvarea sectorului bancar, a fost validat duminică seară de miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană.
Într-un comunicat de presă, Bank of Ireland (BofI) precizează că, la cereea Băncii centrale a Irlandei, capitalul său va fi majorat cu 2,2 miliarde de euro pentru a îmbunătăţi nivelul fondurilor proprii până la aproximativ 12%. BofI adaugă că statul irlandez va subscrie la această majorare de capital, în timp ce alţi investitori nu o vor face, ceea ce pare cel mai probabil în contextul actual. În consecinţă, la final, statul irlandez va ajunge să deţină aproximativ 80% din acţiunile Bank of Ireland, faţă de 36% în prezent, ceea ce înseamnă practic naţionalizarea băncii.
O altă bancă irlandeză în dificultate, Allied Irish Banks (AIB), ar urma să aibă o soartă identică, în urma unei injecţii de capital de peste cinci miliarde de euro. Cea de a treia mare bancă irlandeză, Anglo Irish Bank, a fost deja naţionalizată la începutul lui 2009, în urma dificultăţilor provocate de spargerea bulei imobiliare.
Ministrul irlandez de Finanţe, Brian Lenihan , a declarat duminică seara că statul irlandez va ajunge să deţină 'o vastă majoritate ' din sectorul bancar local.
SURSA: Agerpres