Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie: O carte pentru copiii din Transnistria

Publicat in Alba24, luni 29 noiembrie 2010 ·

Un grup de 300 de elevi din Grigoriopol vor putea învăţa limba română, prin bunăvoinţa unor oameni cu spirit caritabil. Campania, intitulată „O carte pentru copiii din Transnistria”, demarată de Despărţământul ASTRA „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş îşi propune organizarea unei colecte de cărţi de literatură română, care vor fi folosite ulterior ca suport de curs în şcolile din Grigoriopol-Doroţcaia, Republica Moldova.

Campania începe oficial în data de 1 Decembrie, iar, pe durata a 9 luni, toţi cei care doresc să se alăture acestei acţiuni pot dona o carte în limba română, la diferite puncte de colectare din judeţul Alba: ”Am primit o solicitare din partea doamnei Jitariuc Svetlana, directoarea Liceului Teoretic Ştefan cel Mare şi Sfânt din Grigoriopol, prin care ne solicita sprijinul pentru a da posibilitatea copiilor de acolo să studieze limba română. Motivul cererii este faptul că administraţia oraşului este subordonată regimului separatist-smirnovist, care nu acceptă limba română şi grafia în şcoli”, a explicat Florin Bota de la CAR Teiuş, iniţiatorul acestei campanii.

Acţiunii demarate de Despărţământul ASTRA s-a alăturat prefectul Ştefan Bardan, care a donat o carte, cu ocazia prezentării campaniei: „Ofer elevilor din Transnistria cartea Valea Arieşului în imagini, cu speranţa ca acel copil la care va ajunge, să poată să vină şi să vadă cu ochii lui frumuseţile acestei zone”.

Cei care doresc să participe la acestă campanie pot dona cărţi la următoarele puncte de colectare din Alba: Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga”, Centrul de Cultură “Augustin Bena”, Primăria comunei Galda de Jos, Primăria comunei Stremţ. Despărţământul ASTRA Blaj, Fundaţia comunitară Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Centrul Cultural “Lucian Blaga” Sebeş.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=8452

Un grup de 300 de elevi di

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°