Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei bărbați au plătit o mie de euro, pentru acte cu care să ajungă în Spațiul Schengen

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Trei persoane, din Afganistan și Iran, au încercat să iasă ilegal din țară, folosind cărți de identitate românești, cumpărate la București printr-un intermediar afgan. Alți trei bărbați, din Algeria și Palestina, au încercat să treacă granița cu un taximetru, prin Borș.

Șase persoane au încercat să iasă ilegal din țară în acest sfârşit de săptămână, atât prin punctul de trecere a frontierei cât si pe la,, frontiera verde", informează Cătălin Simuț, purtător de cuvânt la Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră (IJPF) Bihor. Primele trei persoane s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Borș pentru a ieşi din țară, călătorind cu un autoturism Volkswagen. „Cei trei bărbaţi au prezentat pentru controlul de frontieră cărți de identitate românești. Polițistul de frontieră care a efectuat controlul documentelor a avut suspiciuni în ceea ce privește autenticitatea acestora, motiv pentru care bărbaţii au fost conduși la sediul sectorului. În urma verificarilor s-a stabilit faptul că actele sunt false, pe documentele prezentate fiind aplicate fotografiile lor", a spus Simuț.

La muncă

În urma verificărilor și din declarațiile persoanelor în cauză s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Afganistan și Iran, cu vârste cuprinse între 18 și 38 de ani și au obținut cărțile de identitate false la București prin intermediul unui cetățean afgan, în schimbul sumei de 1.000 euro. Bărbații au declarat politiștilor de frontieră că intenționau să ajungă în state din Spațiul Schengen pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Cu taximetrul

La un interval de numai câteva ore politiştii de frontieră au depistat un alt grup, format tot din trei bărbați, de data aceasta cetățeni din Algeria și Palestina, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani, care s-au deplasat până în apropierea punctului de trecere a fontierei cu un taximetru. „Aceștia au fost obs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 54 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 28 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 52 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 25 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°