Academia Domnească

Faptul că acest vechi cimitir a existat şi a funcţionat pe lângă o mănăstire celebră din Bucureştiul de altădată nu este un lucru neobişnuit. Istoricul Dan Falcan, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, ne-a relatat că în secolele trecute, când actuala Capitală era încă un oraş patriarhal, abia ieşit din feudalism, populaţia obişnuită trăia în mici cartiere, aşa-zisele mahalale care de obicei îşi luau numele fie de la ocupaţia de bază a locuitorilor, fie de hramul bisericii căreia aceştia îi erau arondaţi. Motiv pentru care scheletele găsite acum aproape de Piaţa Universităţii trebuie să fie ale unor bucureşteni trăitori în mahalaua Sfântul Sava. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, cimitirele nu erau amplasate, ca acelea din zilele noastre, în locuri special amenajate. Nu! Veacuri la rând, a existat obiceiul ca morţii să fie înhumaţi în pământul sfinţit din curţile bisericilor. Inclusiv al bisericii de la Mănăstirea Sfântul Sava. Cimitirele aşa cum le ştim azi au apărut în Bucureşti abia în 1858, când pe un teren donat municipalităţii în 1853 de baronul Barbu Bellu s-a inaugurat celebrul cimitir care poartă numele donatorului. Istoricul Dan Falcan ne-a mai relatat că este foarte posibil ca din subsolul zonei în care se va construi viitoarea parcare din apropierea Pieţei Universităţii să iasă la iveală şi multe alte vestigii deosebit de importante pentru istoria Capitalei. Acolo a existat cândva Academia Domnească, care a funcţionat în chiliile Mănăstirii Sfântul Sava. Mănăstirea însăşi a apărut cândva, prin secolul al XVI-lea, ctitorită fiind de un negustor bogat al vremii. Dar începând cu anul 1695 voievodul Constantin Brâncoveanu împreună cu socrul său, stolnicul cărturar Constantin Cantacuzino, au înfiinţat acolo o instituţie de învăţământ superior unică în Ţara Românească şi celebră pe atunci în tot sud-estul Europei. Într-atât de celebră