Până să-şi recupereze palmaresul, Timişoara şi-a regăsit forţa. Opt victorii, nouă egaluri, zero înfrângeri, asta consemnează clasamentul Ligii 1 în dreptul său după prima jumătate a campionatului, cifrele aşezându-i pe bănăţeni pe poziţia secundă, la trei puncte în spatele unui lider chiar mai surprinzător, Oţelul Galaţi.
După cum au arătat lucrurile sâmbătă seară la Bucureşti, pe terenul lui Dinamo, băieţii lui Cosmin Contra puteau fi însă şi mai sus. Dacă meciul de pe teren a fost echilibrat într-o mediocritate generală, câteva decizii de arbitraj au dezavantajat fosta şi viitoarea "Poli".
Cel mai important, arbitrul Robert Dumitru nu le-a acordat oaspeţilor un penalty clar, după ce Moţi l-a ţinut în careu pe Nikolici, iar acelaşi atacant a fost oprit în altă fază pentru un ofsaid imperceptibil.
"Dacă ţin cont de joc, sunt mulţumit. Însă toate greşelile au fost într-o singură direcţie. Ţinând cont de joc, egalitatea există, dar având în vedere greşelile îndreptate împotriva echipei noastre, un penalty clar, lovitura lui Torje asupra lui Sepsi, unde trebuia roşu direct, ofsaidul inexistent când Nikolici a scăpat singur cu Dolha, nu mai este acelaşi lucru. Au fost două-trei-patru greşeli împotriva noastră, a fost un 15% care i s-a dat lui Dinamo, lucru care ne deranjează. Dar noi ne-am atins scopul, nu a fost public, nu a fost un joc dur, toată lumea şi-a făcut temele", a spus după meci preşedintele Timişoarei, Marian Iancu.
Andone recunoaşte: "Am jucat slab"
Cele două puncte pierdute pe teren propriu l-au mâhnit pe antrenorul dinamovist Ioan Andone, dar acesta nu renunţă la ideea câştigării titlului, cu toate că Oţelul s-a detaşat: "Mai bine pierdeam decât să jucăm aşa cum am jucat şi să câştigăm un punct în acest fel. E unul dintre meciurile slabe ale noastre. Nu ăsta e jocul lui Dinamo în atac, că în ap