Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satul din care muşcă pământul

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Alunecările de teren din localitatea Blidari ameninţă 49 de locuinţe. Stabilizarea zonei ar putea costa 2,8 milioane lei. Pentru sătenii din comuna vâlceană Goleşti, venirea iernii e un coşmar. Casele lor sunt la un pas de a fi înghiţite de pământ, iar câteva dintre ele au devenit de nelocuit.

Multe dintre locuinţe sunt gata să se prăbuşească. Zidurile s-au coşcovit, sobele au căzut, iar tavanele s-au surpat. „Pământul a început să o ia la vale din anul 2005, când primele cinci case au fost grav avariate de alunecări.

Încă de atunci am făcut fel de fel de demersuri la Ministerul Administraţiei şi Internelor, la Ministerul Lucrărilor Publice, la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, dar fără rezultat", spune Gheorghe Şerban, primarul comunei Goleşti. Potrivit edilului, pentru consolidarea terenului în Blidari, prin crearea de rigole şi puţuri absorbante, este nevoie de 2,8 milioane de lei.

În Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă întrunit la sfârşitul săptămânii trecute, prefectul judeţului Vâlcea, Petre Ungureanu, a cerut ajutor guvernamental de urgenţă pentru lucrările de stabilizare a terenului din satele Blidari şi Drăgăneşti.

A murit de supărare

Alunecările de teren din Blidari au făcut şi o victimă: un bărbat a murit de supărare când a văzut cum se prăbuşeşte locuinţa construită cu greu, din credite. „Când soţul meu a văzut că locuinţa pentru care am muncit o viaţă întreagă se dărâmă, a făcut infarct şi a murit.

N-am avut unde să-l ţinem la priveghi, de teamă să nu se surpe zidurile pe noi, şi l-am dus într-un service auto. De acolo l-am condus pe ultimul drum", povesteşte Ioana Mustăţea, în vârstă de 79 de ani.

Femeia se gândeşte cu groază la iarna care urmează. „Dacă fata mea vine la mine nu am unde să o primesc. Dorm noaptea într-o maşină abandonată", spune ea.

Au lăsat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

Percheziții la Penitenciarul Poarta Albă. DIICOT face cercetări la deținuți suspecți de mai multe infracțiuni, inclusiv trafic de droguri

Ziare.com acum 42 minute
Procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziţii la Penitenciarul Poarta Albă, mai multe persoane fiind suspectate de comiterea infracţiunilor de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri. ”În data de 19 febru

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Ciolacu anunţă sprijin pentru agricultură. Cine vor fi cei susţinuţi

Mediafax acum 50 minute
Ciolacu a spus, la începutul şedinţei de guvern de joi că va continua şi în acest sprijinul pentru agricultori, inclusiv prin subvenţia pentru motorina utilizată în agricultură. „Creştem valoarea subvenţiei de la 2,07 la 2,21 lei pe litru. În total,

Premierul Marcel Ciolacu despre războiul din Ucraina - „Se poate ajunge la pace doar cu ajutorul partenerului strategic al României - SUA“

Ziua Constanta acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, referitor la negocierile pentru pace în Ucraina, că nu sunt importante declaraţiile dure, de moment, ale liderilor lumii, ci pacea justă şi durabilă în această ţară, la care se poate ajunge doar cu ajutorul S

Prim-ministru: Nu ne atingem de cota unică şi de TVA, avem încredere în potenţialul nostru de creştere economică / Un grup german şi-a anunţat intrarea în România

News.ro acum 49 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că TVa şi cota unică nu vor fi modificate şi că un grup german şi-a anunţat intrarea în România, ceea ce, în opinia sa, arată încredere în economia românească. ”Am stabil

Laura Vicol s-a întors la avocatură după eliberarea din arest. Cum s-a fotografiat la revenirea în barou FOTO

Ziare.com acum 51 minute
Fosta președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, a anunțat joi, 20 februarie, că revine la avocatură, la scurt timp după eliberarea sa din arest preventiv în dosarul legat de scandalul Nordis. Anunțul a fost făcut printr-o p

Ministerul Apărării, „alertă fake news” privind mesaje masive distribuite pe TikTok și Facebook despre legea „anti-drone”: „Se încearcă inducerea panicii”

HotNews acum o ora
Adoptarea de către Parlament a legii care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării și a legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară a generat o campanie masivă de dezinformări și informaț

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Guvernul francez confirmă o vizită a lui Macron în SUA ”săptămâna viitoare”

G4Media acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze ”săptămâna viitoare” o vizită la Washington, anunţă joi ministrul francez delegat însărcinat cu Europa Benjamin Haddad la postul LCI, transmite News.ro. Benjamin Haddad confirmă astfel declar

Vremea

București
acum

-0°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-6°/0°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°