Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul European va dezbate pe 2 decembrie petiţiile jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare

Publicat in Ziua Constanta, marți 30 noiembrie 2010 ·

Bruxelles, 30 noiembrie 2010 Eurodeputaţii din Comisia de Petiţii a Parlamentului European (PETI) vor dezbate joi, 2 decembrie, petiţiile împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare a presei ca vulnerabilitate a statului român. Semnatarii petiţiei, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, împreună cu membrul său afiliat Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind au fost invitaţi oficial să-şi susţină punctul de vedere în cadrul şedinţei Comisiei PETI. Invitaţia Parlamentului European a fost adresată reprezentanţilor CSDR şi FRJ MediaSind după ce, în data de 9 noiembrie a.c., coordonatorii PETI au decis, în unanimitate, dezbaterea în procedură de urgenţă a petiţiilor jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare. Eurodeputatul Victor Boştinaru, membru şi coordonator al Grupului S&D în Comisia PETI a declarat că scopul acestei dezbateri nu este acela de a pune România la zid ci de a preveni un abuz asupra unui drept fundamental. „Faptul că s-a ajuns la această dezbatere, cu respectarea tuturor etapelor din regulamentul de procedură al Parlamentului European, ne indică gravitatea acţiunilor Preşedinţiei şi Guvernului, în dispreţ total faţă de tratatele şi valorile pe care România şi le-a asumat" a conchis eurodeputatul. Petiţiile împotriva introducerii în SNAp a presei ca vulnerabilitate a statului român au fost depuse la Comisia de Petiţii a Parlamentului European la sfârşitul lunii septembrie şi au fost declarate admisibile la sfârşitul lunii octombrie. Ca un prim răspuns la aceste petiţii, liderii a trei din cele mai importante Grupuri politice din Parlamentul European, Martin Schulz - S&D, Guy Verhofstadt - ALDE şi Daniel Cohn-Bendit - Greens/EFA, au adresat o scrisoare Parlamentului României, prin care solicitau respingerea paragrafului care se referă la presă. Eurodeputaţii reaminteau obligaţia statelor membre de a adopta legi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Cod galben de vânt puternic

Tribuna acum 23 minute
Patru localități din județul Sibiu se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. În aceste zone viteza vântului va atinge la rafală 70 km/h. Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare cod galben de vânt pu

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum 2 ore
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°