Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile îi somează pe „câini“: scoateţi banii!

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Dinamoviştii aveau termen până ieri să achite jumătate dintr-un credit de patru milioane de euro către o instituţie financiară care le-a acordat suma în iarna lui 2008. Roş-albii au împrumutat banii pentru a efectua transferuri. Acţionarii erau convinşi că vor câştiga titlul iar prezenţa automată în Liga Campionilor le-ar fi umplut conturile.

După parcursul excelent din 2007, când au obţinut laurii de campioni, dar au fost stopaţi de Lazio pentru a ajunge în Liga Campionilor, „câinii" doreau neapărat să cucerească din nou titlul, ceea ce în 2008 însemna participarea directă în cea mai puternică competiţie din Europa.

Planul era simplu: întărirea lotului cu investiţii masive, bugetul alocat fiind de patru milioane de euro. Suma necesară a fost împrumutată de la o bancă, iar cei din Floreasca au garantat cu banii din drepturile TV şi cei ce urmau să fie obţinuţi din Liga Campionilor sau cel puţin din Liga Europa.

Un calcul simplu arăta că bucureştenii ar fi primit de la UEFA în jur de zece milioane de euro, adică şi-ar fi acoperit datoria şi conturile tot ar fi rămas pline.

Dinamoviştii sunt înglodaţi în datorii

Prima tranşă de returnare a datoriei a fost stabilită pentru luna noiembrie 2010, timp în care roş-albii nu-şi făceau probleme că nu vor lua titlul şi vor rata Liga. Însă calculele au fost date peste cap: rând pe rând, acţionarii s-au împuţinat, Turcu, Walter şi Săvulescu figurând doar cu numele în organigramă, fără a mai aduce bani la buget, Liga Campionilor a rămas un vis neînplinit, iar parcursul în Europa s-a limitat la "dubla" ruşinoasă cu NEC Nijmegen.

Timpul a trecut, şi acum, Borcea şi Badea, singurii rămaşi la conducere, s-au văzut puşi în faţa faptului împlinit: incapacitate de plată, scadenţa fiind până ieri.

Acum, conducătorii încearcă să obţină prelungirea perioadei de graţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 56 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°