Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL reduce concediul de maternitate de la 2 ani la 12 luni

Publicat in Jurnalul, marți 30 noiembrie 2010 · ·

Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional PDL l-a mandatat pe ministrul Muncii Ioan Botiş să reducă durata concediului de maternitate de la 2 ani la un an. Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat că limitarea acestei perioade permite menţinerea cuantumului actual al indemnizaţiei şi va stimula mamele să se întoarcă în câmpul muncii prin faptul că vor mai primi încă un an 500 de lei lunar după ce îşi vor relua serviciul. “Ministrul are sprijinul nostru pentru varianta pe care a propus-o, nu cred că a fost vreun vot împotrivă. Mă refer la păstrarea sumelor între care se dă ajutorul pentru primele 12 luni, minimum 600 de lei, dar nu mai mult de 3.400, în cuantum de 85% din salariul pe ultimele 12 luni”, a spus Boureanu.

După expirarea celor 12 luni, plata indemnizaţiei va fi oprită, dar femeile care-şi reiau serviciul vor primi încă 500 de lei lunar pe o durată de un an astfel încât să poată suporta mai uşor costurile legate de întreţinerea unei bone. “Am considerat că, în momentul de faţă, femeile care au curajul să-şi asume responsabilitatea naşterii unui copil în vremuri grele, dar care au totuşi servicii bune şi doresc să se întoarcă la muncă să fie încurajate. Am căzut de acord să mergem pe o sumă de 500 de lei pe care să o acordăm mamelor care se întorc în câmpul muncii după 12 luni”, a spus democrat-liberalul. Ajutorul de 500 de lei este unul fix, fără să fie raportat la salariile mamelor şi se ridică la nivelul a circa 30% din salariul mediu brut, de 1.800 de lei.

“Politicienii au luat o decizie fără să facă un studiu înainte, fără să ia în calcul ce ar putea însemna asta pentru viitorul României de mâine. Nu mai spun că indicatorii demografici vor fi foarte afectaţi astfel. Mămicile nu au unde să-şi ducă micuţii, nu există creşe, nu există condiţii. Multe nu au mame şi soacre la dispoziţie să stea cu copiii. De bani se mai descurcă unii p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 49 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 28 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°