Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucia Baki a fost exclusă din CL

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 30 noiembrie 2010 ·

Consilierul local din partea PNŢCD, Lucia Baki, a fost exclusă din Consiliul Local. Asta ca urmare a unei adrese pe care Primăria Făgăraş a primit-o zilele trecute în care se afirma că Baki a pierdut sprijinul politic din partea partidului pe care îl reprezenta în plenul local. „Am primit pe adresa Primăriei Făgăraş o adresă de la PNŢCD, prin care se arata ca doamnei Lucia Baki i s-a retras susţinerea politică. În acest caz, noi, consilierii locali, vom lua în considerare această adresă, o vom introduce pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu, şi o vom supune votului în plen“, a spus preşedintele de şedinţă al CL, Cornel Popa. Consilierii locali au luat act de această adresă şi, printr-o hotărâre de Consiliu, aceştia au votat, cu 11 voturi pentru şi 3 anulate, excluderea acesteia din consiliu. În termen de 10 zile, Baki poate contesta votul aleşilor şi va mai putea participa la viitoarele şedinţe de Consiliu, însă fără a mai avea drept de vot. Reamintim că Lucia Baki a fost aleasă consilier din partea PNŢCD din vara lui 2008. De-a lungul timpului şi alţi consilieri locali au fost excluşi de către colegii lor. Printre aceştia se numără Florentin Olteanu, Nicolae Ciocan şi Radu Mitric. Consilierul Vichente Dragoş, cu toate că i s-a retras sprijinul politic, acesta nu a întrunit voturile necesare excluderii din rândul consilierilor locali.

(A.R.)

Consilierul local din partea PNŢCD, Lucia Baki, a fost exclusă din Consiliul Local. Asta ca urmare a unei adrese pe care Primăria Făgăraş a primit-o zilele trecute în care se afirma că Baki a pierdut sprijinul politic din partea partidului pe care îl reprezenta în plenul local. „Am primit pe adresa Primăriei Făgăraş o adresă de la PNŢCD, prin care se arata ca doamnei Lucia Baki i s-a retras susţinerea politică. În acest caz, noi, consilierii locali, vom lua în considerare aceas

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

LIVE TEXT Evaluarea Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Limba și literatura română

Adevarul acum 43 minute
Examenul de Evaluare Națională, la care sunt așteptați aproape 160.000 absolvenți de gimnaziu, începe astăzi, cu proba la Limba și literatura română. Cerințele pe care le au de rezolvat elevii vor fi publicate în scurt timp pe adevarul.ro.

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 10 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 14 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 10 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°