Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Antonia Haller îi îndrumă pe liceeni către voluntariat

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

A ajuns să predea informatica la colegiul la care a învăţat şi îi încurajează pe elevi să se implice în cât mai multe activităţi extraşcolare.

profil

NĂSCUTĂ. 20 decembrie 1974, Râmnicu Vâlcea.

STUDII. Facultatea de matematică-informatică din cadrul Universităţii din Craiova.

FAMILIE. Căsătorită, are un copil.

Antonia a fost elevă a Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, iar de câţiva ani a revenit în cadrul şcolii, dar ca profesor de informatică. „Este o experienţă deosebită să fi elev, iar apoi să revi în aceeaşi şcoală ca dascăl. Eu mi-am dorit din tot sufletul să pot preda în aceast colegiu, a fost visul meu dintotdeauna", îşi începe povestea Antonia Haller. Profesoara spune că în primele luni îi era foarte greu să intre în cancelarie, unde nu îndrăznea să stea alături de foştii ei profesori. „Acum eram colegi şi am descoperit o nouă faţă a dascălilor mei de altă dată. Colegi şi oameni minunaţi cu care se poate colabora şi de la care am avut foarte multe lucruri de învăţat, ca elev şi apoi, ca profesor", mărturiseşte tânăra. În prezent, Antonia ocupă şi postul de consilier educativ al Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, coordonând şi consiliind activitatea extraşcolară a elevilor. „Prima probă de foc pe care am trecut-o cu brio în urmă cu câteva săptămâni, a fost organizarea Balului Bobocilor din acest an. Am primit apreciere, atât din partea elevilor şi a profesorilor, dar şi din partea foştilor organizatori, care ne-au asigurat că a ieşit o petrecere cu adevărat reuşită", spune profesoara.

Două pasiuni: informatica şi voluntariatul

Persoană comunicativă, luptătoare şi dornică să se implice în tot felul de proiecte, Antonia mărturiseşte că informatica i-a deschis noi orizonturi. „Catedra de informatică are foarte multe obţiuni pentru elevi. Ei au practic alt acces la informaţie, văd lumea cu alţi ochi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 45 minute
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 39 minute
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°