Conturile de certificate de emisii de dioxid de carbon deţinute de Holcim România la Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră au fost accesate ilegal pe data de 16 noiembrie, iar persoane necunoscute au sustras 1,6 milioane de certificate, aducând companiei pagube de circa 15 milioane de euro, a anunţat Holcim.
„Un milion de certificate dioxid de carbon au fost transferate într-un cont din Liechtenstein. Alte 600.000 de certificate au fost transferate către o companie din Italia, care are conturi de certificate de dioxid de carbon în Registrele din Italia şi Marea Britanie. Se pare că o parte dintre certificate au fost ulterior transferate către alte conturi din Cehia, Marea Britanie şi Franţa", se arată într-un comunicat al companiei.
Holcim România a informat imediat Registrul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră şi a solicitat blocarea, recuperarea certificatelor şi securizarea datelor. Compania a solicitat autorităţilor române abilitate declanşarea unei anchete penale. În acelasi timp, a fost iniţiată şi o investigaţie la nivel internaţional, mai spun oficialii producătorului de ciment.
De asemenea, având în vedere că certificatele de dioxid de carbon sunt înregistrate electronic şi nu pot părăsi sistemele Registrelor Naţionale de Emisii de Gaze cu Efect de Seră, Holcim a solicitat suportul Comisiei Europene pentru a cere Registrelor Naţionale de dioxid de carbon din Uniunea Europeană să urmărească şi să împiedice comercializarea şi diseminarea certificatelor furate.
În România, Holcim este unul din cei trei mari jucători pe piaţa producătorilor de ciment, alături de HeidelbergCement (Germania) şi Lafarge (Franţa).
Un atac similar asupra Registrului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră a avut loc şi în luna februarie din acest an, însă hakerii nu au reuşit atunci să pătrundă în sistem. Nu doar Român