Reprezentanţii Consiliului Local Brăila au votat, ieri, în unanimitate, interzicerea comercializării plantelor etnobotanice pe teritoriul municipiului.
"Este un proiect de hotărâre firesc, în interesul comunităţii şi al tinerilor. Vedem la televizor ce se întâmplă cu cei care consumă aceste substanţe. Este o tragedie", a declarat consilierul Vasile Varga.
Consilierii municipali au votat astăzi, în unanimitate, interzicerea comercializării de plante etnobotanice pe teritoriul municipiului Brăila
Doru Damian a precizat că au avut loc discuţii, inclusiv cu reprezentanţi ai bisericii, pe marginea acestui proiect, iar reprezentanţii spitalelor au spus că adoptarea lui este urgentă. El a propus şi aplicarea unor amenzi drastice pentru a-i descuraja pe cei care încalcă legea: "Trebuie să limităm cât mai mult posibil proliferarea, comercializarea şi consumul acestor substanţe".
Brăila:Razii în discotecile din judeţ
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Sănătate, 49 de persoane au ajuns la spital în această toamnă în urma consumului de plante etnobotanice. Reprezentanţii DSP mai spun că aceia care consumă etnobotanice riscă să devină dependenţi de droguri grele.
Brăila: Capcanele lumii virtuale: vedeţi aici riscurile la care ne expune internetul
"Intervenţiile mai multor instituţii şi organizaţii care au fost ataşate la proiectul de hotărâre, au determinat un punct de vedere mai radical, interzicerea pe teritoriul municipiului, a comercializării acestor produse", a declarat primarul Aurel Simionescu.