Glamouroşenia antisistem se înfige din ce în ce mai bine în malluri, cam ca discursul antisistem practicat de ăia de la putere sau de ăia din top 300.

Converşii de cîteva milioane sînt deja mai mulţi în rafturi decît adidas-ii clasici. A devenit mai subersiv să-ţi iei naibii nişte nike.

Prietenul meu cel mai bun imi povestea ca devine de-a deptul stupid în Vest (el stă în Bruxelles) preţul unor ţoale cu look protestatar, să le zicem aşa – de fapt, era vorba iniţial de haine care să te facă să te simţi bine fără obsesia “unicului” şi “sclipiciosului”. Pina si aceasta minima conditie a disparut rapid in spatele etichetei. Tenişii lui Cobain se bat deja de ani de zile cu pantofii lui Lady Gaga în materie de glam.

Desi grunge-ul cam fusese o ultima lovitura de topor umplut cu penibil de anii 70 si 80. Grunge-ul si-a luat un cap in gura drept raspuns, cu o forta dubla.

Uniforma “indie” ia cu asalt monoton cluburi, zone întregi. Mesajul e dus prin balarii. Compensatia glam e uneori totala. Imi plac modele atunci cind inca mai au resturi de mesaj prin buzunare.

Ma rog, ardeti-va conversii si tricourile cu Che. Si cititi un text bun al lui Kogarlitsky:

Avem de-a face fie cu faptul că oamenii consumă inconștient o imagine sau alta și, în genere, nu-și pun întrebarea ce au cumpărat sau de ce au cumpărat cutare tricou? Păi, pentru că e un tricou mișto. Aceasta e o opțiune. Și, apropo, e o opțiune suficient de generalizată. Sau și mai rău, opțiunea omului de a pune pe el tricoul cu „Che Guevara” și a considera că gata, obligațiile lui sociale s-au împlinit, e şi el erou. Sau dacă nu erou, atunci măcar un luptător, sau dacă nu un luptător, atunci măcar un om cumsecade, cu idealuri cumsecade. Și gata, viața merge mai departe, toate-s vechi și nouă sunt toate. Că doar n-a început să trăiască asemenea lui Che Guevara după ce a îmbrăcat acel tricou.