Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR nu este de acord cu reducerea concediului maternal şi cere alte variante

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Vicepreşedintele executiv al UDMR Laszlo Borbely a anunţat că partidul său va solicita joi, în coaliţie, renunţarea la înjumătăţirea duratei concediului maternal şi găsirea unor soluţii alternative.

"Noi nu suntem de acord cu reducerea duratei, de la doi ani la un an, în ceea ce priveşte concediul de maternitate. E de discutat, într-adevăr - pentru că ne dăm seama că este şi o problemă financiară şi suntem responsabili - acel cuantum care este acum stabilit la 3.400 lei. Sunt două aspecte. În primul rând, trebuie să discutăm, eventual, o reducere a acestei limite maxime, de la 3.400 la un nivel în funcţie de posiblităţi, la cât ar putea să dea bugetul. În al doilea rând, să dăm posibilitatea, fără a impune însă acest lucru, ca o mamă care vrea să revină mai devreme din concediu şi să lucreze să primească acei 500 de lei, dar să fie decizia ei. Deci, noi, UDMR-ul, nu suntem de acord în momentul de faţă cu reducerea de la doi ani la un an a concediului maternal", a spus Borbely, citat de Mediafax.

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis, luni, să susţină propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş, ca mamele aflate în concediu de creştere a copilului să primească timp de un an 85% din salariu, apoi acestea să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de încă 12 luni.

Ministrul Muncii a explicat că susţine reducerea la 12 luni a perioadei de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi acordarea unui stimulent pentru revenirea la muncă, pentru că în ultima perioadă a scăzut numărul mamelor care se întorc la muncă înainte de doi ani.

Botiş propune ca perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului să fie de 12 luni, în cuantumul prevăzut de lege în prezent, între 600 şi 3.400 de lei, iar în fiecare lună, începând cu luna a şaptea, să se acorde un stimulent de întoarcere la locul de muncă d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 34 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 28 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum 51 minute
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°