Situaţia politică de la Chişinău rămâne la fel de încurcată ca înainte de alegerile din 28 noiembrie.
Oricât ai trage de cele 58 de voturi pe care le vor avea în parlament partidele considerate pro-occidentale (PLDM, PDM şi PL), nu poţi ajunge la cifra magică (61) care să permită alegerea preşedintelui ţării şi deblocarea politică a Moldovei de peste Prut.
La fel cum nici măcar "dezertarea" lui Marian Lupu şi a întregului lui partid (cel mai probabil, o apropiere de comunişti ar duce însă la ruperea PDM) nu ar forma majoritatea necesară. Există două variante pur teoretice de ieşire din blocaj. Prima e concordia generală, de dragul binelui ţării (dar fiecare tabără vede profund diferit acest bine). A doua este alianţa dintre comunişti şi PLDM (partidul lui Vlad Filat).
Revenind cu picioarele pe pământ, cel mai probabil, cele trei partide parlamentare din Alianţa pentru Integrare Europeană vor căuta să extragă voturile necesare prin forţarea unor dezertări (destul de improbabile) din rândul comuniştilor. Înainte de asta, însă, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu ar trebui să vorbească aceeaşi limbă şi să înceteze păruiala pentru nimic.
Cei trei şi partidele lor, întărâtaţi interesat, îşi dispută puteri care par mărunte şi neînsemnate chiar şi dacă priveşti de pe malul stâng al Prutului. Care e marea miză de putere pentru cei trei? Să fie stăpâni peste ce? Privind aşa, un pic dintr-o parte, îţi dai seama că nici nu contează aşa mult cine va fi preşedinte de ţară, de parlament, premier.
OK, varianta exit-poll era un wishfull thinking. Cel mai convenabil pentru România (şi pentru Basarabia) era ca Vlad Filat să fie vioara întâi, ca el să dicteze direcţia. În primul rând, însă, interesul naţional era ca structura politică a momentului să fie una în care comu niştii să nu conteze. La fel ca la Bucureşti, politicienii