Muzeul Naţional de Artă expune, până în februarie, lucrări de Brauner, Marcel Iancu sau Maxy, dar şi artişti din perioada interbelică mai puţin cunoscuţi. Expoziţia îşi propune să arate că Holocaustul a distrus şi un mediu artistic fabulos, care era sincron cu arta occidentală din acea vreme.

Expoziţia-eveniment „Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului", organizată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", a fost vernisată în sălile din corpul Ştirbei al Muzeului cu ocazia comemorării în România a Zilei Holocaustului (9 octombrie) şi va rămâne deschisă aici până în luna februarie a anului viitor.

Este destul timp pentru a vizita o expoziţie semnificativă, atât prin valoarea intrinsecă a artiştilor prezenţi cu lucrări aici, cât şi prin ceea ce doreşte să dovedească: fractura produsă de cel de-al Doilea Război Mondial şi persecuţiile antisemite într-una dintre cele mai remarcabile mişcări artistice ale noastre. De altfel, acesta a fost unul dintre rarele momente când România nu numai că era sincronă cu lumea artistică occidentală, ba chiar, prin emigrarea pariziană a câtorva artişti foarte importanţi, îi dădea Occidentului tonul.

Avangardă română şi europeană

Este momentul avangardei istorice a anilor '20-'30, care conţine multe nume influente originare din România, atât în literatură, cât şi în plastică, majoritatea acestora provenind din populaţia evreiască autohtonă, aflată atunci într-un număr semnificativ mai mare decât în prezent, mai ales în anumite zone ale Moldovei.

Expoziţia prezintă operele a 16 artişti evrei care au contribuit major la introducerea în spaţiul românesc a „artei noi", unii dintre ei numărându-se printre iniţiatorii unor direcţii avangardiste occidentale. Alături de nume de referinţă ale modern