Uniunea Scriitorilor
"Uitaţi-vă în jur ce masă de oameni a reuşit să aducă omul acesta, fie chiar şi la moartea sa, deşi a strâns în jurul lui atât copii cu vârste fragede, cât şi oameni mai în vârstă care l-au apreciat chiar şi în timpul vieţii", îmi spune o doamnă care a stat nemişcată timp de aproape o jumătate de oră pe treptele Casei Scriitorilor privind în gol, într-un punct fix, Dumnezeu ştie le ce s-o fi gândit. Pe măsură ce orele trec, tot mai mulţi oameni se adună în curtea USR. E rumoare. O rumoare plăcută, ca o şoaptă, care mângâie, nu atacă. Se citesc sau se recită poezii scrise de Păunescu, se spun poveşti, se deapănă amintiri, toate avându-l personaj principal pe Adrian Păunescu. Un robinet nevăzut de nimeni parcă s-a deschis şi vin din ce în ce mai mulţi oameni. Cu flori şi o lumânare în mână. Părinţi cu copii. Bunici cu nepoţi. Intră în clădire pentru a-şi exprima regretul şi a-şi lua adio, pe rând.
Agitaţie. Un grup de 20 de copii de 10-12 ani, încolonaţi, însoţiţi de două profesoare intră în linişte în clădirea USR. Sunt din Constanţa, de la Şcoala nr. 26 "Dan Barbilian" şi erau în Bucureşti în excursie. A fost o întâmplare că au ajuns să-şi ia adio de la Adrian Păunescu. "Am venit în Bucureşti să mergem la Muzeul Antipa şi pentru că am aflat că a murit Adrian Păunescu am propus să venim aici, iar profesoarele noastre au fost de acord", spune o puştoaică de 12 ani.
Ateneul Român
Poetul este în holul Ateneului. Aşteaptă să vină lumea în vizită. Ciudat, Poetul nici nu cântă, nici nu recită. "Vulcanul" tace. Şi oamenii vin încetişor, se apropie de el şi-i dăruiesc un zâmbet amar, două-trei vorbe, o floare sau două sau un buchet. O lacrimă. Fiecare ce poate. Poetul le primeşte tăcut.
Lângă dumneavoastră stă familia. Andrei, cu tricolorul în dreptul inimii. Sufletul lor calcă pe cioburi încin
