Trăia cândva într-un sat un înţelept, care se hrănea doar cu peşte. De fapt, mânca numai capul peştelui, căci le dădea celor săraci ce era mai bun. Un elev de-al înţeleptului i-a spus într-o zi că pleacă spre Muntele Athos. “Dacă tot te duci acolo, te rog să-mi faci un serviciu”, i-a spus înţeleptul “discipolului” său. “La Muntele Athos trăieşte Marele Învăţător, omul care m-a călăuzit pe drumul spiritual. Treci pe la el şi spune-i că am o dilemă, ceva mă roade şi mă face să sufăr. Întreabă-l de unde-mi vine suferinţa asta inexplicabilă”, a adăugat Înţeleptul.
Şi iată că discipolul a ajuns la Muntele Athos şi-n cale i-a ieşit mai întâi un câmp cu holde nenumărate. “O, ce bogăţie aici”, s-a mirat discipolul, care a şi întrebat un trecător ale cui sunt acele mândreţe de holde... “Sunt ale Marelui Învăţător”, îi spusese omul!
Discipolul a rămas mirat, căci bogăţia Marelui Învăţător contrasta teribil cu austeritatea în care trăia Învăţătorul sau spiritul, cel care mânca doar capul peştelui ca să le dea restul săracilor. A mai mers omul ce-a mai mers şi s-a întâlnit pe cale şi cu un palat impresionant, înconjurat de grădini luxuriante şi frumuseţi nemaivăzute...A întrebat şi de data asta al cui era palatul. “O, este al Marelui Învăţător”, îi răspunsese un om. Mintea discipolului se înfierbântase complet. Se întreba în sinea sa dacă nu cumva Marele Învăţător era... un “păcălici”, cu nimic mai presus decât bogătaşii sterili şi îndepărtaţi de ceea ce este spiritual. Şi iată că a ajuns şi la Marele Învăţător, care trăia în lux, dar – în acelaşi timp – era un om fericit, împlinit şi senin... Când discipolului i-a spus că Învăţătorul său îi cerea să-i găsească tâlcul stării de suferinţă pe care o simţea, Marele Învăţător a stat puţin pe gânduri, a închis ochii şi apoi i-a spus: “Cred că Învăţătorul tău este ataşat de material”!
Bietul discipol a plecat de la