Familiile care au în proprietate un bun pe care autorităţile îl vor considera ca nefiind de strictă necesitate sau au copii care lipsesc de la şcoală pierd dreptul la ajutor social, potrivit noului Cod de asistenţă socială pregătit de Ministerul Muncii.
Venitul minim garantat, ajutoarele pentru încălzire, alocaţia monoparentală şi cea complementară se vor transforma în „venitul minim de inserţie”, care va fi acordat inclusiv în funcţie de numărul de membrii din fiecare familie. O persoană va lua maximum 273 de lei pe lună, în timp ce o familie cu un copil va încasa 623 de lei.
Ajutorul social scade dacă beneficiarii încasează bani şi din alte surse, cum ar fi ajutorul de şomaj.
Pe de altă parte, cei care nu sunt cu adevărat săraci pierd banii. Este vorba, de exemplu, de românii care au câte două televizoare, maşină de peste 1600 de centimetri cubi, peste 3.000 de lei în cont, mai multe animale sau suprafeţe însemnate de pământ.
Lista bunurilor considerate de strictă necesitate urmează a fi cuprinsă în Normele de aplicare, care vor fi publicate după intrarea în vigoare a legii. Apoi, lista se actualizează prin Hotărâre a Guvernului, iar Consiliile locale, în funcţie de condiţiile specifice, au obligaţia de a aproba lista, precum şi alte criterii proprii suplimentare de evaluare a veniturilor potenţiale.
Vor fi tăiaţi de pe lista asistaţilor social şi cei ai căror copii chiulesc de la şcoală mai mult de 25 de ore pe semestru. În plus, un membru din fiecare familie va fi obligat să facă muncă în folosul comunităţii. Se vor face verificări periodice, iar cei care iau ajutoarele sociale fără să îndeplinească noile criterii vor fi puşi să dea banii înapoi. Familiile care au în proprietate un bun pe care autorităţile îl vor considera ca nefiind de strictă necesitate sau au copii care lipsesc de la şcoală pierd dreptul la ajutor social, potrivi