Căpitanul Ion Stihi

S-a născut în Basarabia, în comuna Văscăuţi – Soroca. În 1937, la 30 de ani, s-a căsătorit cu o fată de vârstă apropiată din Cetatea Albă. Din cauza izbucnirii războiului, nu au apucat să se bucure prea mult unul de altul. De altfel, Larissa nici nu l-a mai văzut vreodată după ce a plecat pe front. Totuşi, o legătură puternică trebuie să se fi creat, de vreme ce el căuta să o impresioneze de la distanţă, trimiţându-i cadouri de valoare de pe front. Întâi a fost un inel de aur, apoi o brăţară şi la urmă un splendid ceas Omega, tot din aur.

Ion făcea parte dintr-un regiment de elită al armatei române, Regimentul 6 Vânători din cadrul Diviziei a 14-a, care s-a retras precipitat din Basarabia, din Bălţi, în iunie 1940, ca urmare a ultimatumului sovietic, şi a devenit vârf de lance al „răzbunării“ un an mai târziu, când soldaţii români au trecut Prutul umăr la umăr cu soldaţii celui de-al treilea Reich. Stihi era apreciat de superiori pentru că era fire îndrăzneaţă şi nu ezita să facă lucruri pe care alţii le refuzau. Totuşi, norocul său nu a durat mult, pentru că a murit în septembrie 1941 în luptele pentru Odessa.

La puţin timp după terminarea războiului, în toamna lui 1945, Larissa Stihi a fost chemată să depună mărturie într-o anchetă. Atunci i s-a spus oficial că soţul ei a fost implicat în crime de război şi că bijuteriile trimise de pe front au fost luate de la evrei pe care soţul ei i-a omorât. Între timp, Larissa se mutase la Bucureşti, pe bulevardul Magheru, iar apartamentul i-a fost percheziţionat de autorităţi, preocupate să afle cât din prosperitatea subită a familiei Stihi se datora jefuirii evreilor. Cu puţin timp înainte de percheziţie şi interogatoriu, la Stânca Roznovanu, în judeţul Iaşi, fuseseră deschise trei gropi comune, cu 311 evrei omorâţi în iunie 1941 sub coordonarea lui Ion Stihi. Au fost măcelăriţi acolo