Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o fabrică s-a închis

Publicat in GAZETA de SUD, marți 30 noiembrie 2010 ·

Criza financiară se pare că va pune stăpânire pe încă o societate importantă din Drobeta Turnu Severin. Societatea de vagoane Meva a intrat în insolvenţă, iar angajaţii se tem că vor avea aceeaşi soartă ca şi angajaţii combinatului Celrom, care de un an nu şi-au mai primit salariile.

Societatea Meva are datorii către furnizori în valoare de 50 de milioane de euro şi în prezent este în incapacitate de plată. Conform procedurilor insolvenţei, un judecător sindic a stabilit şi un administrator judiciar, „Casa de Insolvenţă Transilvania“.

Pe lângă societatea Meva au intrat în insolvenţă şi celelalte două „surori“ din grupul IRS, Astra Vagoane Arad şi Romvag Caracal fiind în aceeaşi situaţie, toate trei acumulând datorii de circa 180 de milioane de euro. Pa­tronul grupului IRS, Cristi Bur­ci, a declarat pentru Mo­ney.ro că insolvenţa nu în­seamnă închiderea fabricilor de va­goane, ci „conservarea“ lor până cel mai devreme în 2012, când va începe să le re­des­chidă.

Cei apro­ximativ 500 de salariaţi ai uzinei lu­crea­ză cu teama că nu va dura mult şi îşi vor pierde lo­curile de mun­că.

Potri­vit procedurilor legale ale insol­venţei, acum uzina de vagoane este condusă de un administrator judiciar, care are rolul de a aduna toţi cre­ditorii la masa credală pentru a se găsi modalitatea prin care aceştia îşi pot recupera banii, dar în acelaşi timp va pune în aplicare şi un plan de reor­ga­nizare a societăţii.

Meva Drobeta Turnu Se­verin, Romvag Ca­ra­cal şi Astra Va­goane Arad vindeau peste 5.000 de vagoane pe an către com­panii precum Deutsche Bahn, France Train sau altor mari companii naţionale de trans­port marfă din Europa.

Criza financiară se pare că va pune stăpânire pe încă o societate importantă din Drobeta Turnu Severin. Societatea de vagoane Meva a intrat în insolvenţă, iar angajaţii se tem că vor avea aceeaşi soartă ca şi an

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Ministrul Apărării: Suntem pe un trend bun, în mare / Trebuie să ajungem la această ţintă cu 3,5% din PIB la Apărare

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, miercuri seară, că, în urma celor mai recente estimări ale Institutului Naţional de Prognoză, ”suntem pe un trend bun” în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru Apărare, dar a apreciat că

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 6 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°