Dacă valoarea totală a creditelor de consum acordate populației este în scădere, cea a creditelor ipotecare crește usor. Analiștii estimează că populația va contracta mai mult credite cu garanții și de refinanțare anul viitor.
Conform datelor Băncii Naționale, ponderea creditelor pentru locuințe în totalul creditelor acordate populației a ajuns în luna septembrie la 27,2% (soldul creditelor apropiindu-se astfel de 28 miliarde lei), comparativ cu 22,8% în aceeași lună a anului trecut sau cu 27% în august 2010. În același timp, ponderea creditelor pentru consum în totalul creditelor a scăzut de la 73,9% în septembrie 2009 la 63,9% în luna septembrie a anului curent, împrumuturile de nevoi personale depășind astfel 65 miliarde lei.
Eliza Erhan, director dezvoltare produse retail la Millennium Bank, afirmă că „în cursul anului 2010, pe fondul creșterii vânzărilor de credite în cadrul programului Prima Casă, s-a produs o schimbare importantă în ceea ce privește tipurile de împrumuturi contractate de clienți. Astfel, creditele ipotecare și Prima Casă au reprezentat aproximativ 75% din creditele acordate de bancă, în timp ce în 2009, înainte de lansarea programului Prima Casă, creditele de nevoi personale cu ipotecă dețineau supremația cam în aceeași proporție“.
Mai multe credite ipotecare
Millennium Bank și-a orientat strategia de creditare încă din anul 2009 către creditele cu ipotecă – credite ipotecare, Prima Casă și credite de nevoi personale garantate cu ipotecă pe un imobil aflat în proprietate. „Cred că și în 2011 se va menține același trend, iar creditele ipotecare vor fi cele mai solicitate de către clienți, atât pentru achiziții noi cât și pentru refinanțarea creditelor existente, în condiții mai bune de preț“, declară Eliza Erhan.
Reprezentanții RBS afirmă că, dintre creditele acordate de banca lor, creditele de nevoi personale n