Opera lui este asemeni unui rug uriaş aprins cu ambiţia de a lumina şi cutremura sufletele contemporanilor. Astfel consemna Dinu Săraru în postafaţa volumului "Manifest pentru mileniul trei" – Adrian Păunescu, vol. II, Ed. Eminescu, 1986. Până şi autorul a rămas suprins cât de actuale sunt observaţiile sale. Dinu Săraru mi-a încredinţat textul complet care a stat şi încă mai stă drept postfaţă pentru valoarea lui Adrian Păunescu. M-a rugat să-i dau următorul titlu: "Verticalitatea Artistului – una şi aceeaşi de la Început la Sfârşit!". Citiţi şi luaţi aminte, aceste vorbe au cântărit şi vor cântări foarte mult în istorie.
Să renunţăm la modestie!
"Adrian Păunescu este, în 1986, când apare acest volum, aşteptat cu o nelinişte pătimaşă, cu care nu cred să mai fi fost aşteptată o carte de literatură după război, unul din marii poeţi ai limbii române. La vârsta la care alt mare poet al acestei limbi, Tudor Arghezi, debuta, Adrian Păunescu, intrat într-un mod incomparabil în conştiinţa unui popor întreg, cunoaşte consacrarea definitivă, prezenţa lui în istoria literaturii române fiind un fapt unanim recunoscut, căruia nimeni nu-i mai poate contesta evidenţa. Vreau să spun că, aflându-se la jumătatea drumului, care pentru alţii duce la ipostaza de clasic, el este un clasic, dar un clasic în stare să producă exploziile în lanţ ale unui fenomen literar de o vitalitate inepuizabilă şi de o capacitate de a crea surprize inepuizabilă. Nu cred că exagerez când spun că forţa tăcerii lui poetice are azi în sufletele cititorilor lui rezonanţa unui poem tragic. Poezia lui Adrian Păunescu este necontenit expresia incendiului uneia din cele mai zbuciumate conştiinţe ale literaturii acestei vremi. Opera lui este asemeni unui rug uriaş aprins, cu ambiţia de a lumina şi cutremura sufletele contemporanilor. Ar trebui să renunţăm, în sfârşit, la umilinţa şi mod
