Electoratul din Republica Moldova continuă să penduleze între atracţia Rusiei şi tentaţia UE. Între dependenţa economică (gaze, energie, exporturi, locuri de muncă) faţă de Est şi valorile democratice ale Vestului. Nostalgia mai ales a foştilor colhoznici şi a vârstnicilor, dublată de un pragmatism imediat, potenţat de sărăcie, s-a făcut simţită şi duminică, scrutinul fiind câştigat, cu circa 40%, de comuniştii lui Voronin, restul voturilor revenind, în ordine, democrat liberalilor, democraţilor şi liberalilor, partidele lui Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. Acestea, în Alianţa Pentru Integrare Europeană, au guvernat până acum, dar, divizate treptat de orgolii şi cu o politică economică neconvingătoare, n-au reuşit să atragă decisiv electoratul pe ruta occidentală. Dacă Alianţa se va menţine, ea va putea forma guvernul (depăşind necesarul de 51 de mandate din totalul de 101), dar, aproape sigur, nu va avea cele 61 de mandate pentru alegerea preşedintelui. Ceea ce ar duce la un nou blocaj, implicit la alegeri anticipate. Iar!
România a sprijinit cât şi cum a putut procesul democratic din Moldova. De la consistente ajutoare economice şi condiţii de studii pentru tinerii basarabeni, până la largheţea cu care, la iniţiativa lui Traian Băsescu, a acordat cetăţenia română. Ceea ce a deschis practic basarabenilor accesul liber în ţările UE, pe care n-au întârziat să-l folosească. Spre nemulţumirea ţărilor occidentale, care reproşează acum României - aflată ea însăşi în dificultatea admiterii în spaţiul Schengen - afluxul de imigranţi basarabeni (în România au fost 8 secţii de votare, iar în Italia 16...). Până la urmă, un popor poate fi ajutat, dar nu obligat sau dus în cârcă să opteze.
