* Atletic Brăila şi Victoria Traian completează podiumul
Sâmbăta trecută s-a încheiat turul ediţiei de campionat 2010-2011 în Liga a IV-a, una dintre cele mai puternice competiţii ale ultimilor ani, iar lideră de toamnă este Avântul Cireşu.
Formaţia pregătită de Ionel Ivan s-a impus cu 2-1 la CS Făurei, ambele goluri ale învingătorilor fiind marcate de Stelică Nicoliţă (min. 3, 37), fratele mijlocaşului stelist Bănel Nicoliţă, în timp ce golul gazdelor a fost înscris de Georgică Oprea, în minutul 8.
În urma acestui succes, coroborat cu înfrângerea formaţiei de pe locul secund, Atletic, Avântul Cireşu a încheiat turul cu un avans de trei puncte.
Derby-ul rundei s-a derulat la Tufeşti, între Recolta, o grupare care are în lot 9 foşti jucători ai Petrolului Ianca, şi Atletic, o echipă care, de asemenea, are în componenţă foşti jucători divizionari.
Primul sfert de oră al partidei a aparţinut formaţiei vizitatoare, care a şi irosit o situaţie mare de a deschide scorul prin Băndărică, însă mingea şutată de acesta a lovit bara.
Treptat, gazdele au pus stăpânire pe mijlocul terenului şi, până la pauză, au reuşit să marcheze o dată prin Fănel Ghioca, după o centrare a lui Roadecincu. Repriza a doua a fost la discreţia elevilor lui Viorel Cosma, însă, cu toate că şi-au creat alte patru, cinci situaţii de gol, gazdele au mai înscris o singură dată prin Cristian Baltă.
Surpriza rundei s-a produs la Galbenu
Victoria Traian s-a impus cu 5-3 pe teren propriu în faţa Voinţei Vişani şi rămâne până la primăvară pe podium.
Aurel Crăciun (min. 27, 55) şi Zărnescu au semnat golurile prin care Sportul Chicani a câştigat cu 3-1 partida cu Victoria Deduleşti, grupare al cărui gol de onoare a fost înscris de Jianu. Tot în această rundă s-a consemnat şi prima victorie a echipei Voinţa Găiseanca, 4-1 pe ter