Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naufragiu în Marea Neagră: Nu este nicio scurgere de petrol, cinci persoane dispărute

Publicat in Romania Libera, marți 30 noiembrie 2010 ·

Cinci persoane sunt date dispărute în continuare după naufragiul produs luni după-amiază lângă malul bulgăresc al Mării Negre. Cinci din cei zece membri ai echipajului (9 sirieni şi un egiptean) al cargoului Karam I, sub pavilionul statului Sierra Leone, au fost salvaţi dar alţi cinci nu au fost încă găsiţi, informează Agerpres.

Ministrul bulgar al transporturilor Alexandăr Ţvetkov a declarat că temperatura apei este în jur de 15 grade Celsius, ceea ce sporeşte mult şansele de supravieţuire ale naufragiaţilor. La operaţiunea de căutare participă vase ale poliţiei rutiere bulgăreşti, precum şi două cargouri ruseşti aflate în zonă. Dacă marinarii nu vor fi salvaţi în cursul nopţii, de marţi dimineaţa căutarea va continua şi cu ajutorul unui elicopter, a mai spus Ţvetkov.

Accidentul s-a produs la 20 de kilometri Sud de capul Emine, între o navă sub pavilionul statului Sierra Leone, care transporta fier vechi şi care s-a scufundat la ora 18.09, şi un tanc petrolier sub pavilion olandez care nu s-a scufundat. Tancul nu este afectat grav şi nu a fost nicio scurgere de petrol. Incidentul a fost raportat în jurul orei 17.45.Potrivit primelor informaţii, accidentul a fost cauzat de vântul puternic.

Cinci persoane sunt date dispărute în continuare după naufragiul produs luni după-amiază lângă malul bulgăresc al Mării Negre. Cinci din cei zece membri ai echipajului (9 sirieni şi un egiptean) al cargoului Karam I, sub pavilionul statului Sierra Leone, au fost salvaţi dar alţi cinci nu au fost încă găsiţi, informează Agerpres.

Ministrul bulgar al transporturilor Alexandăr Ţvetkov a declarat că temperatura apei este în jur de 15 grade Celsius, ceea ce sporeşte mult şansele de supravieţuire ale naufragiaţilor. La operaţiunea de căutare participă vase ale poliţiei rutiere bulgăreşti, precum şi două cargouri ruseşti aflate în zonă. Dacă marinarii nu vor fi sa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 49 minute
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 27 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 16 minute
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 3 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Kelemen Hunor, revoltat de expunerea publică a primarului Soos Zoltan cu cătuşele la mâini. „Un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Adevarul acum 33 minute
Kelemen Hunor, Preşedintele UDMR, este indignat de expunerea publică a primarului maghiar din Târgu Mureş cu cătuşele la mâini, după ce acesta a fost reţinut într-un dosar în care este suspectat de luare de mită, în valoare de aproximativ 200.000 de

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Se înfiinţează o nouă linie de transport cu troleibuze Solaris, în București. Ce alte linii de tramvai se reorganizează

Wall-Street.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va fi înfiinţată o nouă linie de troleibuze, ca urmare a finalizării lucrărilor la staţia de alimentare electrică Berceni. De asemenea, linia de autobuz 313 va fi înlocuită de linia 73, iar pe acest traseu

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°