Supăraţi că nu pot sta cu chirie la un preţ decent, tinerii germani rămân fără haine şi încing o petrecere cu muzica dată tare când vizitează un apartament de închiriat. Se întâmplă chiar în faţa agentului imobiliar stupefiat de privelişte.
Aşa a făcut şi un grup de tineri când a vizitat un apartament de 63 de metri pătraţi şi pe care proprietarul cerea peste 720 de euro pe lună, scrie AFP.
"Preţurile la chirii au crescut cu 50% în ultimii ani", se plânge Nick, unul dintre organizatorii petrecerilor protest pe dezbrăcate.
Totul a început încă din vară. Tinerii spun că s-au inspirat de la un grup francez "Joia neagră". Dacă aceştia doar organizau petreceri, germanii s-au gândit să aducă şi un element de noutate şi să rămână goi puşcă.
Din păcate, jocul protestatarilor se încheie cu poliţia.
"Ceea de facem nu este un delict. Sunt vizite publice, nu forţăm apartamentele", se apără unul dintre protestatari.
Chiar dacă preţurile la chirii în capitala Germaniei, la Berlin, sunt mulţi mai mici faţă de cele din Paris, Londra sau Tokyo, experţii imobiliari spun că acestea au crescut cu 14 procente în ultimul an.
Vezi VIDEO AICI