Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza coboară steagul în fabrica de la Şag

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

De zece ani, Marius Boşca, din localitatea timişeană Şag, munceşte exclusiv pentru Ziua Naţională a României. Timişeanul conduce singura fabrică de steaguri din regiune, iar după comenzi, steagul NATO e mai căutat decât cel a ţării.

Marius Boşca şi soţia lui şi-au dedicat timpul şi economiile pentru a deschide o fabrică de steaguri. Cei doi se bazau pe patriotismul localnicilor, ba chiar pentru o vreme, afacerea lor a fost de succes. Comenzile veneau una după alta, ba chiar de multe ori au fost nevoiţi să refuze unele cereri din cauza cantităţii mari de marfă pe care erau nevoiţi să o producă.

Noroc cu NATO şi UE

„Ce poate să fie mai plăcut decât să produci pe bandă rulantă steagul ţării tale. Indiferent că trăieşti mai bine sau mai rău, până la urmă ai o şansă. Ştiu că în mediul rural este o tradiţie afişarea steagului de Ziua Naţională, astfel că am avut comenzi multe. Tradiţia asta a ajuns şi la oraş. Cum suntem singura fabrică de steaguri din regiune, toate comenzile veneau la noi. Chiar dacă aveam mult de lucru, asta nu era o problemă. Respectam fiecare comandă, doar nu era să ne batem joc de însemnul ţării”, a explicat Marius Boşca, în vârstă de 52 de ani. De când cu criza, afacerea nu a mai mers chiar atât de bine, astfel că patronul a sperat ca măcar sărbătoarea de 1 decembrie să redreseze situaţia.

Nu a fost aşa, astfel că afacerea merge tot mai prost, iar patronul e de părere că patriotismul românilor e afectat de criză. „Am avut multe comenzi pentru steaguri ale Uniunii Europene şi NATO, dar drapelul ţării noastre chiar nu mai este căutat”, a mai spus Marius Boşca.

Chiar dacă şi el resimte criza, omul a creat mai multe drapeluri cu stema ţării noastre pe care le-a oferit gratuit vecinilor, sub deviza ca măcar pe strada lui să existe patrioţi în ziua de 1 decembrie, care să afişeze steagul în dreptul casei. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°