Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asus ţinteşte primul loc pe PC-uri în Europa Centrală şi de Est, prin extinderea afacerilor cu sectorul public

Publicat in Ziarul Financiar, marți 30 noiembrie 2010 ·

Extinderea afacerilor cu guvernele şi instituţiile publice din ţările din Europa Centrală şi de Est va fi o prioritate în perioada următoare pentru compania taiwaneză Asus, unul dintre cei mai mari producători mondiali de PC-uri, care speră că astfel ar putea ajunge numărul unu pe vânzarea de calculatoare din regiune.

"Ţinta noastră este să ajungem numărul unu în Europa Centrală şi de Est şi de aceea urmărim să ne extindem şi pe segmentul businessului cu sectorul public. Pentru a ne extinde vom face şi noi angajări pentru că acest business este diferit, vom avea nevoie de noi oameni în departamentul de vânzări", a declarat Erich Chen, vicepreşedinte al Asus, în

cadrul unei întâlniri cu jurnalişti din Europa de Est organizate de Consiliul pentru dezvoltarea comerţului exterior din Taiwan (TAITRA).

Vânzările realizate în special către segmentul consumer şi al companiilor au propulsat Asus în top 3 pe pieţele de PC-uri din România, Polonia, Bulgaria şi Ucraina, conform datelor companiei. În trimestrul 3 din acest an, Asus a fost numărul doi în regiunea care include şi România pe piaţa de netbook-uri, cu vânzări de aproape un milion de unităţi. Asus este numărul doi şi pe piaţa de PC-uri din România, după o altă companie taiwaneză, Acer.

Asus a avut anul trecut venituri de 7,6 mld. dolari, dintre care 44% au fost generate în Europa. O treime dintre veniturile obţinute în Europa sunt obţinute din regiunea centrală şi de est. "Pentru anul viitor am bugetat o creştere de 20-30% a numărului de unităţi vândute în Europa. Pentru Europa Centrală şi de Est, o piaţă care are încă potenţial de creştere, mizăm pe un avans de 35% al livrărilor", a declarat Chen.

Extinderea afacerilor cu guvernele şi instituţiile publice din ţările din Europa Centrală şi de Est va fi o prioritate în perioada următoare pentru compania taiwa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul mesaj al lui Marcel Ciolacu după ce și-a dat demisia de la șefia PSD: „Azi am făcut un pas dificil, dar necesar”

Libertatea acum 42 minute
Marcel Ciolacu a postat primul mesaj, după ce și-a anunțat demisia de la șefia PSD. Fostul lider social - democrat susține că a făcut un pas dificil, dar necesar și le mulțumește tuturor colegilor de partid.

MApN Exercițiu de mobilizare în județele Olt, Giurgiu și Teleorman

Ziua Constanta acum o ora
Statul Major al Apărării organizează, în perioada 26-31 mai 2025, în județele Olt, Giurgiu și Teleorman, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX OT-GR-TR-25. Potrivit unui comunicat al MApN, exercițiile de acest tip

Președinta PE Roberta Metsola primește joi premiul Timișoara pentru Valori Europene

Mediafax acum 38 minute
Potrivit unui comunicat al Primăriei Timișoara, ceremonia de decernare a premiului începe la ora 15.00. Tot joi, în preambulul ceremoniei de decernare a premiului, președinta Parlamentului European și primarul Timișoarei Dominic Fritz vor avea un di

Cine este românul acuzat în cazul incendierii mai multor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, transmite Re

După ce și-a acceptat înfrângerea, George Simion vrea să conteste la CCR rezultatele alegerilor prezidențiale 2025 / „Eu sunt luptător, nu muiere”

HotNews acum 2 ore
AUR a decis să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai, câștigate de Nicușor Dan, au confirmat surse din partid pentru HotNews. De altfel, George Simion le-a transmis susținătorilor săi, luni seară: „Nu vor accepta, dar eu sunt luptă

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto!

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a șase importatori auto, în cadrul investigațiilor declanșate din oficiu pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor și/sau pe piața distribuției de piese de schim

„EXCLUSIV RAPID” cu Alexandru Albu și Cristi Săpunaru începe la ora 17:00, în direct pe YouTube – ProSport!

Cancan acum o ora
Astăzi vorbim despre Săpunaru și retragerea unei legende rapidiste, dar discutăm și despre ceea ce s-a întâmplat pe teren la Rapid – CFR Cluj 1-4. Îl ascultam pe căpitanul Rapidului, dar aflăm și ceea ce a spus Mario Camora despre Cristi Săpunaru în

UE adoptă oficial al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Mediafax acum 48 minute
UE a aprobat oficial cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Acesta include măsuri împotriva a aproape 200 de nave ale „flotei fantomă,” a anunțat marți Înalta Diplomată a UE, Kaja Kallas. Navele vizate d

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, s-a retras din funcție. Cine este șeful interimar al misiunii diplomatice de la București

HotNews acum 5 ore
Noul însărcinat cu afaceri ad interim este adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, un diplomat de carieră care a mai lucrat în misiuni la Baku, Tbilisi, Vilnius, Budapesta și Moscova, potrivit Ambasadei SUA. Ambasada SUA la București a anunța

Raiffeisen Comunități continuă să susțină TOT CE NE UNEȘTE cu granturi în valoare totală de 1 milion de euro

HotNews acum o ora
Raiffeisen Bank România și Asociația pentru Relații Comunitare anunță proiectele câștigătoare ale granturilor în valoare totală de 1 milion de euro, acordate prin intermediul ediției de anul acesta a acceleratorului de ONG-uri în sustenabilitate Rai

Vremea

București
acum

20°
mar.

9°/22°
mie.

11°/23°
joi

14°/27°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/22°
joi

12°/25°
vin.

12°/25°
Constanta
acum

19°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

19°
mar.

8°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/23°
vin.

11°/20°