• Din cele scrise în presă, se poate înţelege că serviciile de informaţii nu au prea avut parte de restricţii bugetare nici în vreme de criză...

Ei, la noi nu s-a întâmplat asta. În alte ţări, se întâmplă, dar la noi nu. Serviciile de informaţii sunt supuse dramatic restricţiilor bugetare.

• Dar anul acesta, serviciile de informaţii au avut bugetul mărit faţă de anul trecut.

Nu este un buget care să fie sensibil mărit dincolo de rata inflaţiei.

• Da, dar asta în vreme ce restul instituţiilor dau afară oameni sau taie 25% din salarii.

Asta s-a întâmplat şi la SIE. Şi aici s-a tăiat 25%. Serviciile nu au ieşit din logica generală a restricţiilor. Dimpotrivă. Tocmai pentru că atenţia publică este supradimensionat dirijată asupra serviciilor, care aparent nu produc obiect fizic, ele au fost primele ţinte ale reducerilor. Dar problema aceasta n-ar trebui căutată în calitatea raportului dintre angajat şi instituţie, ci în calitatea raportului dintre instituţie şi beneficiarul direct, care este statul român. În condiţiile în care aplici drastic reduceri în bugetul instituţiei, în bugetul de activitate al instituţiei, nu te poţi aştepta la o performanţă mulţumitoare. Pentru că e o lege foarte simplă: Îmi dai un euro, primeşti informaţie de un euro. Îmi dai o mie de euro, primeşti informaţie de o mie de euro.

• Care este costul mediu al unei operaţiuni?

Depinde de operaţiune.

• Care a fost cea mai scumpă? Ca ordin de mărime, nu la cent.

Ar trebui să spun altfel. Noi nu avem operaţiuni în sine. Sunt proiecte. Unele proiecte durează ani de zile.

• Şi cât pot să coste?

Mult.

• Zeci de mii de euro? Sute de mii de euro?

Pot să coste şi zece mii de euro, pot să coste şi sute de mii de euro. Pot să coste şi milioane.

• Aţi avut proiecte care să cos