În perioada 1-5 decembrie, circa 170 de firme vor expune cadouri de sezon, dar şi îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Târgul naţional de încălţăminte şi îmbrăcăminte „Confintex - cadouri de Crăciun" este organizat, în perioada 1-5 decembrie, de către Expoconfintex, în colaborare cu Camera de Comerţ Constanţa. Aurelienţiu Popescu, directorul general firmei Expoconfintex, a precizat că s-au înscris la acest târg circa 175 de firme, care vor expune confecţii din piele şi blană, tricotaje, confecţii copii, lenjerie de pat, încălţăminte şi marochinărie. Îmbrăcămintea este expusă în pavilionul expoziţional, care va fi ocupat în totalitate, în timp ce încălţămintea a fost amplasată la hotelul-restaurant Perla, din Mamaia. „Statistic, este cea mai mare ediţie a Confintex din ultimii ani", a subliniat directorul general CCINA, Ion Jugănaru.
Îmbrăcămintea se scumpeşte de anul viitor
Aurelienţu Popescu a tras şi un semnal de alarmă în ceea ce priveşte industria textilă. „Anul 2011 se anunţă un an greu. Se pare că există o strategie la nivel mondial de creştere a preţurilor la materiile prime. Deja au început asiaticii, cu majorări de 30-60%, iar la anul se anunţă creşteri şi mai mari", a declarat el. Dacă lucrurile evoluează aşa, industria românească de profil va primi o lovitură foarte grea, după şase ani de criză profundă, în care exporturile au scăzut de 2,5 ori. Popescu a precizat că va urma o creştere treptată, dar constantă, a preţurilor la produsele de încălţăminte şi îmbrăcăminte pe piaţa locală. El a mai spus că, pe de o parte, forţa de muncă în industria locală a scăzut cu 2% anul trecut, dar că, pe de altă parte, industria uşoară este cel mai mare angajator, cu 2.473 de locuri de muncă la nivel naţional, în noiembrie, din totalul de 7.986. Salariul unui muncitor confecţioner calificat este de 1.500 de lei în mână, dar nimeni nu este interesat de astfel