Au trecut 10 ani de la presedentia Emil Constantinescu. In numarul de miine al Catavencului parte din interviul luat cu aceasta ocazie. Aici il veti citi in intregime, incepind de astazi.

Reporter: Pentru mine, preşedinţia Constantinescu nu-nseamnă altceva decît cea mai amară perioadă din viaţa mea. De ce aţi fost o mare speranţă devenită o uriaşă dezamăgire?

Emil Constantinescu: Mai uşor cu pianul pe scări: „uriaşă dezamăgire”? Nu e cam mult? Dezamăgirea e reacţia laşilor care confundă idealurile pentru care trebuie să lupţi (uneori să plăteşti cu viaţa sau libertatea ca în 1950-1980 sau în 1989) cu iluziile celor incapabili să înţeleagă mersul lucrurilor şi care îi acuză pentru propria lor neputinţă pe cei care chiar fac ceva. Cea mai amară perioadă din viaţă? Unde aţi fost domnule Istodor în timpul comunismului? Dacă v-aţi simţit aşa de groaznic sub preşedinţia Constantinescu şi mai bine sub Ceauşescu nu mă miră că nu puteţi face nici o deosebire între cum arăta România pe care am preluat-o în 1996 şi cea pe care am lăsat-o în 2000. Vă întreb şi eu pe dvs. şi întreb şi întregul cor de papagali care repetă de peste un deceniu această stupiditate. De ce v-am dezamăgit? Pentru că nu m-am îmbogăţit? Pentru că nici familia nici colaboratorii mei nu au profitat de pe urma funcţiei mele? Pentru că am respectat legea şi nu i-am lăsat nici pe alţii să o încalce? Pentru că am fost un preşedinte fără nici o abatere de la principiile democraţiei? Deocamdată singurul, sper nu şi ultimul?

Am dezamăgit pentru că nu m-am folosit de serviciile secrete sau de cercuri mafiote pentru a face presiuni împotriva presei, societăţii civile oamenilor politici sau oamenilor de afaceri?

Am dezamăgit pentru că am primit o Românie cu rezerve valutare la pământ, cu sistemul bancar în faliment şi datorii uriaşe la scadenţă şi am lăsat o Românie cu rezerve de ap