După procesarea totală a voturilor, Partidul Comuniștilor a acumulat 39,3% din voturi în timp ce partidele Alianței pentru Integrare Europeană 52,1%. Reprezentanţi CEC au finalizat astăzi lista celor 101 mandate pentru noul Legislativ al Republicii Moldova. Una dintre surprizele noii configuraţii a Parlamentului este comunistul Artur Reșetnicov, nepotul lui Voronin, fost șef al Securității, implicat în ultimele zile de campanie într-un scandal soldat cu violențe.
ORA 16.00 Filat: „Vom avea discuții și cu PCRM, dar asta nu înseamnă că vom face o coaliţie“
După şedinţa liberal-democraţilor, care a avut loc astăzi la ora 13.00, liderul formaţiunii politice, Vlad Filat, a declarat vizavi de o posibilă alianţă cu PCRM: „Vom avea discuții și cu PCRM, vom încerca zilele următoare, este absolut firesc să discutăm, să dialogăm, pe mine chiar mă interesează care este punctul lor de vedere vizavi de evoluția evenimentelor pe viitor, pornind de la o situație foarte clară: că peste 60% din alegătorii din Republica Moldova au optat pentru continuarea acțiunilor întreprinse acum un an, ceea ce arată foarte clar actorilor politci care este modelul de dezvoltare pentru viitor“.
Filat a precizat că dialogul cu comuniștii nu înseamnă a face coaliție sau alianță cu această formațiune. „Este foarte important ca în urma acestui proces, care va fi complicat în perioada următoare, să constituim o guvernare democratică, care să reflecte întru totul opțiunea cetățenilor care au ieștit la vot, dar nu să încerce cineva să distorsioneze acest vot. Totodată, îmi doresc pe lângă o guvernare competentă și responsabilă, să avem și o opoziție care să contribui la dezvoltarea Republicii Moldova“, a mai spus Filat.
Acesta s-a arătat sigur că, în cazul în care cele trei partide necomuniste formează o coaliție, vor fi găsite în tabăra comuniștilor și cele dou