Uneori, nu e suficient să ai problemele tale pentru a bifa un eşec. Te poţi contamina. Şi atunci problemele tale se amplifică şi te trag la fund. Se poate mai rău? Ei bine, da. Să ne amintim de anii 90, în care salariile şi pensiile nu depăşeau suta de dolari, iar economiile au fost practic spulberate de o inflaţie la cote de război civil.
Săptămâna trecută, şeful Fondului Monetar Internaţional a comentat într-o şuetă televizată că România şi Ungaria trebuie să continue reformele, altminteri ajung în situaţia Greciei. Ceea ce ar fi dramatic, spunea Dominique Strauss-Kahn. Cum Grecia este exemplul deja clasic de pericol de intrare în incapacitate de plată, orice comparaţie cu economia elenă îngrijorează. Aproape imediat a sosit replica guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu. Mă rog, guvernatorul a susţinut ulterior că a fost o coincidenţă, nu o replică. Însă comentariile sale ample şi liniştitoare privitoare la structura datoriei României, la scadenţele de plată ale acesteia şi la vistieria cu valute a ţării au sosit la ţanc. Cinci ore mai târziu izbea declaraţia lui D. Strauss+Kahn. Pentru multe redacţii era prea târziu. Scotociseră intens după ceva declaraţii mai vioaie ale guvernatorului, ignorând expozeul, considerat, vai, prea tehnic, despre fluxul datoriei externe.
De-abia a doua zi lumea s-a dezmeticit. Mesajul guvernatorului se adresa pieţelor financiare şi suna răspicat: nu avem probleme cu plata datoriei externe, avem rezerve valutare în exces, iar masa monetară este subţire şi atenuează, prin dimensiunile sale reduse, un eventual atac speculativ. Acest ultim mesaj merită o detaliere. Isărescu spune că puşculita ţării are o cantitate limitată de lei, anume echivalentul a 11 miliarde de euro, şi, în cazul unui atac speculativ împotriva leului, rezerva rezistă. Adică dacă vor să intre în piaţă şi să cumpere lei, cu scopul de a-i plasa în
