Zece kilometri de documente în grija a doar 16 oameni. Este vorba de angajaţii Direcţiei Judeţene Braşov a Arhivelor Naţionale, una dintre cele mai vechi instituţii din oraş şi a patra ca mărime din ţară. Lipsa de personal este acută, spune conducerea. Ar mai fi nevoie de încă 24 de persoane care să se îngrijească de documentele extreme de importante ale oraşului.
Cei 16 angajaţi au fost mult de lucru. De exemplu, în fiecare an aproape 3.000 de persoane solicită documente legate de proprietăţi, recalcularea pensiilor, acte de stare civilă adică divorţuri, înfieri, naşteri, acte solicitate de veteranii de război, deţinuţii politic şi refugiaţi. Totuşi, una dintre problemele instituţiei a fost rezolvată de curând. Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale a primit încă un spaţiu de depozitare a documentelor – 2.700 mp în clădirea de pe strada Turnului în care funcţionează şi Serviciile de Paşapoarte şi de Înmatriculări Auto. Până acum s-a reuşit amenajarea a 400 mp din acel spaţiu, însă fondurile existente nu ajung şi pentru restul.
Cu toate problemele cu care se confrunta instituţia braşoveană, directorul Aurelian Armăşelu a ţinut să precizeze că niciun document din arhive nu se află în pericol de deteriorare. Cel mai vechi act original al arhivei datează din anul 1353, când Regele Ludovic I al Ungariei a acordat un nou privilegiu de bază saşilor din districtul Braşov, la cererea comitetului Jacobus, vilicul oraşului, după distrugerea vechilor privilegii odată cu invazia tătarilor.. Zece kilometri de documente în grija a doar 16 oameni. Este vorba de angajaţii Direcţiei Judeţene Braşov a Arhivelor Naţionale, una dintre cele mai vechi instituţii din oraş şi a patra ca mărime din ţară. Lipsa de personal este acută, spune conducerea. Ar mai fi nevoie de încă 24 de persoane care să se îngrijească de documentele extreme de importante ale oraşului. @N_P