Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opinie Sorin Paslaru: Băncile străine încep să ceară creştere economică de la Guvern

Publicat in Ziarul Financiar, marți 30 noiembrie 2010 ·

Băncile străine încep să spună că bugetul pe 2011 este construit prea restrictiv.

Astfel, ING Bank a declarat ieri, după publicarea draftului de buget care ar urma să fie adoptat în Parlament: "Se pune întrebarea în ce măsură este necesară o politică fiscală atât de restrictivă având în vedere costurile în termeni de creştere economică".

Încet-încet, băncile străine înţeleg că au nevoie şi de relansarea economiei româneşti pentru a putea supravieţui şi nu numai de relansarea economiei austriece, elene, franceze sau olandeze.

Şi în curând vor înţelege şi că această relansare nu poate veni în România decât prin reducerea dobânzilor la credite, aşa cum se face în statele din zona euro de unde provin aceste bănci.

În zona euro şi Statele Unite, banca centrală a reacţionat la scăderea economiei şi creşterea şomajului prin reducerea ratei dobânzii de referinţă.

Acesta este de altfel şi rostul băncii centrale.

Automat, ratele celor care au credite de casă sau de consum s-au redus, pentru că dobânzile sunt indexate la Euribor. Este un mecanism pus la punct de decenii în economia capitalistă. Când economia merge prost, băncile ieftinesc creditele pe baza finanţării mai ieftine de la banca centrală.

Oficialii de la noi ne explică doct că este normal ca băncile comerciale să acţioneze prociclic şi ne spun plastic că băncile "îţi dau umbrela când este soare şi ţi-o iau când plouă". Greşit.

Tocmai de asta există băncile centrale, ca atunci când economia este pe scădere, ocuparea scade, iar preţurile la imobiliare se reduc din lipsă de cerere, să ieftinească refinanţarea.

Ieftinirea se retransmite prin intermediul băncilor comerciale la clienţi. Automat rata la casă de 1.000 de euro se duce în 800 de euro sau cea de la automobil de la 400 la 300 euro, şi automat disponibilul rămas merge în consum şi se reia ciclul de creştere. @N_P

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Scurtcircuit la Electrocentrale Paroșeni. Minerii de la Vulcan și Lupeni, evacuați preventiv

Adevarul acum 30 minute
Un scurtcircuit produs, luni, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni a provocat întreruperi de curent și a dus la evacuarea preventivă a minerilor din subteranul exploatărilor Vulcan și Lupeni.

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°