Te-ai fi așteptat, poate, ca Teodor Baconschi, cel pe care Băsescu îl vedea între prezidențiabilii PDL-iști, să scape de tăvălugul lui Băsescu. Dacă nu pentru viitorul său politic, măcar pentru statutul prezent, de ministru de Externe care își face treaba, sau pentru lustrul pe care îl aduce PDL-ului, într-un moment în care imaginea partidului este aceea a unei adunături de corupți și incompetenți.
Dacă nu l-ai cunoaște pe Traian Băsescu, te-ai aștepta poate măcar la reciprocitate. Atunci când Baconschi spune că nu îl va critica pe Băsescu ”nici acum, cand este presedinte, si nici dupa ce nu va mai fi la conducerea statului”. Asta în ideea spiritului de echipă, al conlucrării care trebuie să existe între președinte și ministrul de externe, amândoi având atribuții în politica exterioară a țării. Dar numeroșii miniștri de externe ai României care s-au perindat sub Băsescu știu bine că relația asta nu poate fi confortabilă. Baconschi nu scapă nici el.
În interviul acordat pentru România Liberă, președintele vorbește de “inițiativa nefericită” pe care a avut-o Baconschi, de a-i aranja o vizită la Paris: “Nu i-am cerut să-mi aranjeze o vizită la Paris” – până la urmă, ceea ce contează este dorința monarhului – “nu i-am cerut”, nu o politică externă coerentă și construită în echipă, nu-i așa? Într-o echipă normală, criticile ar fi rămas între cei doi, nu în paginile ziarelor. Asta pentru a nu decredibiliza un ministru de externe, care pare acum un puști neascultător, care acționează după cum îl taie capul, fără a cere voie de la tata.
Și ne mai întrebăm de ce a rămas Băsescu fără intelectuali?
Te-ai fi așteptat, poate, ca Teodor Baconschi, cel pe care Băsescu îl vedea între prezidențiabilii PDL-iști, să scape de tăvălugul lui Băsescu. Dacă nu pentru viitorul său politic, măcar pentru statutul prezent, de ministru de Externe care își face treaba, sa
