Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV DNA-ul ţine ascunse motivele pentru care Adrian Chebuţiu a fost săltat din vila sa de la Timişoara

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Potrivit unor surse din interiorul companiei reşiţene, Direcţia Naţională Anticorupţie a scotocit aseară prin birourile şefilor de la UCM Group. Adrian Chebuţiu, preşedintele-director al grupului de firme UCMR, se pare că a fost reţinut şi condus la sediul DNA din Bucureşti.

UPDATE, astăzi, ora 7.30

DNA-ul nu a mai oferit nicio informaţie legată de audierea bossului de la UCM Reşiţa şi despre ancheta în care este acesta implicat. Despre problemele lui Adrian Chebuţiu nu îndrăzneşte să ofere amănunte nici reprezentanţii companiei. Surse apropiate anchetatorilor susţin însă că Adrian Chebuţiu ar fi părăsit de ieri sediul DNA, pe numele lui existând doar un mandat de aducere pentru audieri, nu şi ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Mai mult decât atât, se vehiculează ideea conform căreia ar fi fost audiat şi Adrian Preda, directorul executiv al UCMR, şi că declaraţiile celor doi sunt contradictorii, astfel încât, procurorilor le este destul de greu să stabilească vinovăţia fiecăruia şi să formuleze capete de acuzare.

IERI, ora 17.00

Directorul executiv al Clubului Sportiv UCM Reşiţa, Ion Zamfirescu, omul de încredere a lui Adrian Chebuţiu, a comentat şi el evenimetele din ultimele două zile. "Nu cred că problemele domnului Chebuţiu vin de la UCMR", s-a rezumat la a spune Zamfirescu.

Ora 12.15

Dan Obădău, vicepreşedinte în Consiliul de Administraţie al UCMR, este prima persoană din cadrul companiei care a acceptat să vorbească despre audierea lui Adrian Chebuţiu de către DNA. “Am aflat şi eu cu stupoare dar habar nu am despre ce este vorba. La nivelul meu, nu am fost băgaţi în tot felul de treburi din astea. Habar nu am despre ce e vorba”, a spus Obădău, care a confirmat şi faptul că angajaţii de pe platforma Mociur şi-au primit salariile.

Întrebat cum vede viitorul UCMR-ului, acesta a precizat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 35 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 19 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 49 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 30 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 19 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Constanța Polițiștii de frontieră pregătiți pentru valori de trafic crescute în punctele de trecere a frontierei de stat de la frontiera cu Bulgaria

Ziua Constanta acum 5 ore
În perioada 21-24 iunie 2024, aproximativ 300 de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă vor desfășura zilnic activități specifice în punctele de trecere precum și de supraveghere a frontierei de stat. Aceștia vor folosi mijloacele de mob

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°