Un maestru al inovaţiei în ceea ce priveşte limbajul cinematografic reinterpretează cele mai celebre picturi din istoria civilizaţiei utilizând tehnologii multimedia.

Ieri. Când Leonardo da Vinci picta „Cina cea de taină" la sfârşitul secolului al XV-lea, chiar şi mai târziu, la mijlocul secolului al XVI-lea, atunci când Paolo Veronese realiza lucrarea „Nunta din Cana", şi cu atât mai mult la mijlocul secolului al XVII-lea, atunci când Rembrandt picta misteriosul tablou „Rondul de noapte", oamenii se aflau, conform reputatului regizor britanic Peter Greenaway, în lunga eră în care gândirea umană a fost subjugată de tirania textului scris. Orientată spre discursul verbal, fiinţa umană şi-a pierdut capacitatea de a citi imagini dintre cele mai simple. Era inevitabil, prin urmare, ca, timp de secole la rând, percepţia asupra acestor picturi - ce ascund straturi succesive de mesaje încriptate strict prin intermediul imaginii - să fie una superficială. Pentru omul de rând, aceste tablouri rămân încă un mister, pe care privitorul este incapabil să-l descifreze sau măcar să îl conştientizeze. „Majoritatea oamenilor sunt analfabeţi din punct de vedere vizual", decretează Greenaway. „Să ai ochi nu înseamnă neapărat să vezi".

Azi. Cum a doua jumătate a secolului XX a reinstaurat supremaţia imaginii asupra textului în ceea ce priveşte decriptarea realităţii, dar cum avalanşa de imagini cu grad zero de semnificaţie este în acelaşi timp covârşitoare, este imperativ să ne educăm vizual, mai spune Greenaway. Iniţiativa regizorului de a reinterpreta cele mai vizitate picturi din istoria artei face parte din pledoaria sa pentru „alfabetizarea vizuală". Cel mai recent lungmetraj al său „Rembrandt's J'accuse!", prezentat săptămâna trecută în cadrul galei de deschidere a Festivalului Internaţional de Film Experimental, este doar una dintre încercările de a decripta mesa