Culina Negrescu, femeia arsa cu diluant de concubinul nepoatei sale, a murit ieri, dupa mai multe zile de suferinta. Agresorul a aflat vestea in arest, acolo unde se afla de saptamana trecuta si unde va medita multi ani la fapta sa. Femeia avea 67 de ani si desi medicii vasluieni au facut tot ce era omeneste posibil sa o mentina in viata, aceasta a murit ieri dimineata pe patul de spital. Suferise arsuri de gradele I si II pe aproximativ 40 la suta din suprafata corpului, in urma cu aproape doua saptamani. Cel care i-a provocat intreaga suferinta si, ulterior, moartea este Sebastian Paun, un barbat de 33 de ani cu care traia de cateva saptamani nepoata sa. Atat batrana, cat si tanara de 25 de ani au ajuns in spital cu arsuri pe fata, pe maini, pe abdomen si pe picioare, dupa ce omul le-a stropit cu diluant si le-a dat foc. S-a suparat ca le-a auzit vorbindu-l de rau si, baut fiind, s-a razbunat in cel mai crud mod posibil. Si-a dat seama imediat de ce a facut si a incercat sa le stinga, moment in care s-a ars si el pe maini. A stat cateva zile in spital, insa in clipa in care a fost externat, procurorul a decis arestarea preventiva a barbatului pentru savarsirea tentativei de omor deosebit de grav. Acum, incadrarea juridica a faptei se va schimba, iar pedeapsa va fi mult mai mare. "Suntem disperati! A murit mama mea. Atata suferinta pentru ca un om fara minte s-a suparat la o vorba spusa in vant. Nici nu imi vine sa cred ce s-a intamplat; mama mea mai avea zile de trait. Era o femeie cuminte, harnica, in ziua aia s-a dus la el sa-l ajute sa varuiasca. Nu mai am cuvinte, sunt distrusa!", a spus Iulia Negrescu, fiica batranei. Iubita lui Paun a fost mai norocoasa, medicii cred ca va scapa cu zile, insa mai ramane internata cateva zile in spital. Sursa: Vremea noua Culina Negrescu, femeia arsa cu diluant de concubinul nepoatei sale, a murit ieri, dupa mai multe zile de