Festivalul de teatru este uneori o prelungire a unor tradiţii medievale, cum ar fi sărbătoarea nebunilor sau o agora antică unde se discută filosofie şi artă. De fiecare dată când merg la Avignon şi trec pe sub una dintre porţile oraşului, simt o anumită vibraţie. Festivalul de la Avignon este una dintre marile mele pasiuni. Ca şi oraşul, de altfel.
Poate că în altă viaţă am fost saltimbanc sau menestrel în acest oraş. Iar zidurile sale, în care s-a sedimentat memoria oraşului şi care ştiu tot, îmi semnalează, cu tandreţe şi discreţie, acest lucru.
Dacă oraşul Avignon nu şi-ar fi păstrat intacte zidurile, festivalul de teatru din acest oraş n-ar fi ceea ce este... Zidurile oraşului, care formează o centură de piatră cu circumferinţa de cinci kilometri, dau uneori o senzaţie de sufocare, dar separă oraşul medieval de restul regiunii şi îl conservă oarecum în afara timpului.
Oraşul Avignon este unul dintre puţinele care şi-au păstrat intacte porţile medievale şi zidurile, ceea ce îi conferă un aer maiestuos. Zidurile sunt în acelaşi timp memoria oraşului, iar marea sărbătoare teatrală care se desfăşoară la Avignon pare uneori o prelungire a unor tradiţii medievale, cum ar fi sărbătoarea nebunilor.
Festivalul de teatru de la Avignon este, de altfel, o sărbătoare modernă a nebunilor, un babilon al limbajelor teatrale, un enorm carnaval al artelor, un târg de spectacole şi de speranţe, o întîlnire anuală a celor care mai cred că lumea poate fi salvată prin artă, un omagiu adus unei regiuni magice, Provenţa (ea însăşi un monument de culturi suprapuse).
Dragoste pe viaţă
Cine vine o singură dată la Avignon e pierdut: se îndrăgosteşte pe viaţă de acest festival. A fost cazul meu. De douăzeci de ani merg acolo în fiecare vară, în fiecare lună iulie. Nu pot altfel. Am avut şansa să trăiesc în Franţa, nu pot traversa verile făr
