Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Morar: Nu orice decizie privind tăierea salariilor poate fi analizată de puterea judecătorească

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Procurorul şef al DNA, Daniel Morar, a declarat luni, la B1 TV, că nu orice decizie a Executivului sau Legislativului privind reducerea salariilor intră în sfera de analiză a puterii judecătoreşti.

Daniel Morar a fost întrebat de moderator în legătură cu deciziile instanţelor privind anularea reducerilor salariale cu 25% şi a afirmaţiilor şefului statului potrivit căruia hotărârile prin care judecătorii crează legea în loc să o aplice reprezintă cel mai puternic pilon de decredibilizare a României. Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a declarat că problema pe acest subiect a pornit de la soluţiile pe care le dau magistraţii legate de drepturile salariale ale altor oameni şi inclusiv ale lor.

"Din toate aceste discuţii se ajunge la concluzia că magistraţii nu aplică legea stabilită de legislativ, ci pur şi simplu o creează. În cazul de faţă, stabilesc dacă este legală sau nu o scădere cu 25%. Eu cred că magistraţii nu trebuie să depăşească această putere, cred că nu orice decizie a Legislativului sau a Executivului de a reduce un salariu, de a tăia un spor, intră în sfera de analiză a puterii judecătoreşti, şi cred că dacă prin lege se stabilesc aceste măsuri, atunci este voinţa politică a statului şi se depăşeşte nivelul, sfera de analiză a justiţiei", a afirmat Morar.

În opinia şefului DNA, ideea că magistraţii nu răspund pentru soluţiile date este corectă, dar incompletă. "Magistraţii răspund pentru soluţiile pe care le dau ca urmare a unei fraude, dacă sunt prinşi că iau mită, pentru soluţiile pe care le dau cu gravă neglijenţă sau cu rea credinţă. Ca să stabilim dacă avem o astfel de situaţie, trebuie să avem o cercetare, iar această cercetare o face Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Atunci, suntem într-un cerc vicios şi trebuie să acceptăm ideea că CSM, ca instanţă de control, care poate iniţia acţiunea disciplinar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 32 minute
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 47 minute
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum 42 minute
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 35 minute
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum 32 minute
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 3 ore
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°