Săptămâna trecută a readus, din nou, în prim-planul preocupărilor globale tensiunile din peninsula coreeană. Totul a început, pe neaşteptate, când Nordul a lansat un masiv baraj de artilerie împotriva insulei Yeonpyeng din Marea Galbenă, omorând doi puşcaşi marini sud-coreeni. Este al doilea incident după scufundarea, în martie, a navei Cheonan, când şi-au pierdut viaţa 46 de marinari , care plasează cele două state pe picior de război. Totuşi, analizată la rece, succesiunea de evenimente din ultimul timp indică o coregrafie simbolică în legătură directă cu criza de succesiune politică a regimului de la Phenian.
De-altfel, ultimii doi ani reprezintă o acumulare de gesturi riscante pe care Nordul le întreprinde pentru a transmite câteva mesaje simbolice. La 5 aprilie 2009, chiar în ziua în care preşedintele Obama enunţa, în piaţa Hradcany din Praga, visul unei lumi fără arme nucleare, Coreea de Nord testa o rachetă cu rază lungă de acţiune. Era doar preambulul a ceea ce avea să urmeze câteva săptămâni mai târziu, când Phenianul detona al doilea dispozitiv nuclear din istoria sa (după cel din 2006). De fapt, dimensiunea nucleară, cuplată cu mişcările de forţă împotriva Sudului sunt feţele aceleiaşi monede de schimb folosite de fiecare dată de către Kim Jong Il în plan extern. Este un capital de şantaj utilizat permanent pentru a obţine un maximum de beneficii pentru regimul său. În acest joc al mizelor simbolice, Coreea de Nord urmăreşte consolidarea decisivă a poziţiei sale de negociere pentru a extrage cât mai multe concesii. Sugestiv este că schimbul de artilerie de săptămâna trecută dintre cele două părţi a fost precedat de un anunţ-soc: Phenianul a dezvăluit lumii întregi că dispune deja, la Yongbyon, de 2.000 de centrifuge de îmbogăţire a uraniului. Şi se prea poate să nu fie singurul complex de acest tip.
Ce înseamnă acest lucru? Experţii s
