Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR se opune înjumătăţirii concediului pentru mame. Botiş, la negocieri cu criticii din PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 noiembrie 2010 ·

Acceptată ieri de liderii PDL, varianta ministrului Ioan Botiş de reducere de la 2 ani la 1 an a concediului de creştere a copilului este contestată de UDMR. De "soluția Botiş" se dezice însă şi Sulfina Barbu, liderul Organizaţiei de Femei a PDL, care susţine că ministrul nu a fost de fapt mandatat să taie concediul. După disensiunile apărute, Botiş le-a pus azi pe masă criticilor săi din PDL trei variante pe care le analizează până săptămâna viitoare. Sursa: Adrian Scutariu

Disputele din interiorul PDL pe acest subiect nu s-au încheiat însă. Ioan Botiş susţine în continuare ca soluţie preferată reducerea concediului la un an, în timp ce Raluca Turcan îi reproşează că nu ia în calcul opţiunea, ci obligaţia revenirii la muncă după un an, în lipsa creşelor pentru copii.

Potrivit ministrului Laszlo Borbely, UDMR s-a opus încă de ieri dimineaţă, în şedinţa Coaliţiei, acestei variante, propunând în schimb reducerea plafonului maxim al indemnizaţiei situat acum la 3400 de lei. Borbely spune că, deşi este "de acord să se analizeze", UDMR este "destul de ferm" pe poziţie şi că subiectul va fi reluat joi dimineaţă într-o nouă întâlnire a liderilor Coaliţiei.

UDMR cere reducerea maximului de indemnizaţie

"Nu suntem de acord cu reducerea concediului maternal şi am spus-o şi la discuţia din coaliţie de ieri. Suntem de acord să analizăm, în momentul de faţă. Maximul e 3.400 de lei, să reducem puţin aici, să fie mai mulţi bani, dar nu suntem de acord cu reducerea de la doi ani la un an", susţine ministrul UDMR.

În opinia liderilor Uniunii, "recompensa" de 500 de lei pentru întoarcerea mai devreme la serviciu trebuie acordată chiar după jumătate de an de la naştere, dar fără să existe tăierea perioadei de concediu de la 24 de luni la 12.

Barbu şi Turcan se opun "soluţiei Botiş"

Din tabăra PDL, "soluţia Botiş" are însă girul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban îl atacă pe George Simion: Maghiarii din Transilvania fac bine că refuză colaborarea cu „dușmanii comunității maghiare”

Mediafax acum 29 minute
Afirmația a fost făcută într-un interviu video publicat sâmbătă de portalul Krónika Online, în contextul unei întrebări referitoare la George Simion, liderul AUR. Viktor Orban: comunitatea maghiară din Transilvania știe cine îi sunt dușmanii Viktor

Cel puţin 50 de morţi, copii dispăruţi şi case distruse. Ce se ştie până acum despre inundaţiile devastatoare din Texas - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 51 de persoane, inclusiv 15 copii, au murit în urma inundaţiilor din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale. Echipele de căutare şi salvare sunt încă într-o cursă contracronometru pentru a găsi 27 de copii dispăruţi de la

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°